Luna cadourilor le va aduce funcționarilor din Primăria Buzău salarii mai mari. Decizia a fost luată în ședința Consiliului Local de marți astfel că, începând cu luna decembrie, angajații din Palatul Comunal vor câștiga cu 20% mai mult. De aceeași majorare vor beneficia și angajații din cadrul altor trei instituții aflate în subordinea Consiliului Local.
Angajații din Primăria Buzău încasează același salariu de bază din decembrie 2017, timp în care rata inflației a crescut până la 30% motiv pentru care, primarul Constantin Toma a propus majorarea salariilor funcționarilor.
”Suntem singura Primărie din România care nu a mărit salariile cu niciun leu la niciun angajat din 2017. Inflația este de 30%. Am propus mărirea salariilor cu 20%. Cred că este corect. Avem organigrama blocată tot de vreo șase ani de zile. Oamenii sunt foarte puțini, vă dau exemplu Biroul pentru Implementarea Fondurilor Europene care are rezultate excepționale, și care funcționează cu 8 angajați, față de 40 câți sunt în alte orașe din România”, a spus primarul Constantin Toma
Proiectul a fost aprobat în unanimitate de consilierii locali astfel că de luna viitoare funcționarii vor avea salarii mărite cu 20%.
Potrivit proiectului de hotărâre, secretarul general al Primăriei încasează 16.640 de lei lunar, la fel ca și arhitectul șef. În jur de 15.000 de lei au salariu directorii executiv și directorii executiv adjuncți. Un șef serviciu câștigă 14.000 de lei, iar un șef birou 12000 de lei.
Iată listele salarizării din Primăria Buzău pentru funcțiile publice generale de execuție:
Un șofer la Primăria Buzău poate ajunge la peste 4600 de lei, în funcție de vechime, în timp ce un paznic la aproape 4000 de lei. Iată lista salariilor pentru funcțiile contractuale de execuție.
Un consilier din cabinetul primarului sau al viceprimarilor are un salariu de bază care pornește de la 5000 de lei, dar care , în funcție de vechime poate crește cu peste o mie de lei.
Tot cu 20% au fost majorate și salariile angajaților din cadrul Direcției de Asistență Socială Buzău, Centrului Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman dar și a celor din cadrul Sport Club Gloria Buzău.
Directorul de la DAS câștigă peste 15000 de lei, iar cel de la Centrul Marghiloman 10880 lei.
La Sport Club Gloria Buzău, directorul încasează un salariu de bază de 12900 de lei pe lună, iar directorul adjunct și cel economic cu 400 de lei mai puțin. Cel mai mic salariu este de 3000 de lei, încasat de un îngrijitor debutant. Fondul de salarii pentru cele 19 posturi este de peste 82.600 de lei.
Singurii care nu vor beneficia de majorări salariale sunt primarul și cei doi viceprimari.
Adaugă comentarii