Actualitate

(Video) Co-fondatorul celui mai mare reciclator din România, desemnat „Cetățean de Onoare al municipiului Buzău

Nu este buzoian, dar vede în Buzău ”un loc în care poți să visezi și visele se pot transforma în realitate foarte repede”. Este vorba despre omul de afaceri Constantin Damov, co-fondatorul celui mai mare reciclator din România, cel care a creat la Buzău sute de locuri de muncă, iar de curând a deschis, pe platforma industrială de la Frasinu, o nouă fabrică de reciclare deșeuri de echipamente electrice și electronice care a reprezentat o investiție de 75 milioane de lei și, nu în ultimul rând, a făcut din Buzău primul oraș din țară care a adoptat strategia pentru economia circulară.

În semn de apreciere și mulțumire pentru proiectele realizate atât la nivelul mediului de afaceri cât și al comunității locale, Constantin Damov a fost desemnat ”Cetățean de Onoare al municipiului Buzău”.

Momentul a  fost consumat la începutul ultimei ședințe din actualul mandat al primarului Constantin Toma, iar titlul a fost înmânat de edilul municipiului Buzău.

“Suntem onorați să vă acordăm titlul de ”Cetățean de onoare al municipiului Buzău’. Domnul Constantin Damov, este președintele celui mai mare reciclator din România şi din Uniunea Europeană. Numai prin activitatea lor Buzăul este centru al economiei circulare. Chiar dacă nu este buzoian, este o mândrie pentru noi să vă avem aici”, a spus primarul Toma la momentul acordării titlului de ”Cetățean de Onoare”

Constantin Damov este co-fondatorul Green Group, cel mai mare operator în domeniul reciclării, ocupând, în același timp și funcția de președinte al Coaliției pentru Economia Circulară. Totuși, titlul de ”Cetățean de Onoare al municipiului Buzău”, spune Constantin Damov, i-a adus „cea mai mare onoare” de când activează.

“(…)Pot să spun că astăzi consider că este ziua în care am obţinut cea mai mare onoare de când activez. Este o emoţie de a fi parte a comunităţii, ceea ce facem noi aici este un brand care dă caracter municipiului Buzău, care îl diferenţiază. Tot timpul facem o măsurătoare, cât câştigă fiecare, parcă totul ar fi pentru binele banilor, activitatea noastră este şi pentru binele oamenilor. Ne considerăm un cetăţean juridic care face parte din activitatea oraşului. Buzăul este un loc în care poţi să visezi şi visele se pot transforma în realitate foarte repede…”, a declarat Constantin Damov.

Constantin Damov s-a născut pe data de 28 septembrie 1960 şi a absolvit Şcoala Nr. 28 din Bucureşti. Și-a continuat studiile tot în Capitală, fiind absolvent al Liceului Industrial pentru Electronică de pe platforma Pipera din Bucureşti și al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti. După finalizarea studiilor universitare, a lucrat la Institutul de Cercetare pentru Mecanică Fină.

”Cu o experiență vastă de peste 25 de ani în domeniul reciclării și gestionării resurselor, el a adus expertiză și cunoștințe valoroase care au contribuit semnificativ la dezvoltarea comunității buzoiene. Cu o abordare umilă și dedicare față de comunitate, Constantin Damov a avut un rol important în susținerea unor proiecte care au avut un impact pozitiv în viața locuitorilor săi. Printre acestea se numără platforma “Buzău Circular” și realizarea parcului “Grădina Dragaica”. Totodată, este un mentor pentru tânăra generație, în calitate de profesor asociat la Universitatea de Studii Economice din București, unde promovează educația în domeniul reciclării, eficienței resurselor și sustenabilității”.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian