Timp de mai mulți ani, Direcția Economică din cadrul Primăriei Buzău a aplicat taxe mai mari decât prevede legea. Sesizarea a fost făcută de consilierul local Irinel Cîrstea care a atras atenția reprezentanților Primăriei chiar în timpul ultimei ședințe a Consiliului Local, când pe ordinea de zi erau propuse pentru aprobare două proiecte prin care taxele locale ar fi fost, din nou, indexate.
”Noi am taxat cetățenii cu sume mai mari decât prevede legea”, a spus Irinel Cîrstea.
Concret, ar fi vorba despre mai multe taxe locale, cum ar fi, de exemplu, taxa de avizare a certificatului de urbanism sau cea pentru amplasarea chioșcurilor în municipiul Buzău, a căror valoarea a fost mai mare decât cea prevăzută în Codul Fiscal.
”În urma analizei asupra proiectului de hotărâre privind stabilirea taxelor și impozitelor am descoperit la anexa 7 din proiect că o serie de taxe a fost peste ceea ce prevede legea, respectiv Codul de procedura fiscală. De exemplu, taxa de avizare a certificatului de urbanism este prevăzută în proiect cu suma de 20 de lei, iar în lege este de până la 15 lei. Valorile taxei pentru eliberarea certificatului de urbanism în funcție de suprafață sunt mai mari decât prevede legea. De asemenea, taxa pentru amplasarea de chioșcuri, containere, cabine, afișaj firme și reclame este cu trei lei/mp mai mare decât prevede legea. În proiect este prevăzut 11lei/mp, iar în lege 8lei/mp. Având în vedere că aceste taxe sunt calculate la mp pe suma finală este foarte și foarte mare”, a explicat Irinel Cîrstea.
Cum aceste sesizări au fost făcute de Irinel Cârstea și către Direcția Economică, reprezentanții Primăriei au decis să retragă de pe ordinea de zi două proiecte prin care sunt propuse indexări cu rata inflației începând din ianuarie precum și stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul următor.
Pentru moment, sesizările făcute de Irinel Cîrstea sunt analizate de Direcția Economică, iar proiectul privind stabilirea taxelor și impozitelor pentru 2025 va fi supus aprobării abia când lucrurile vor fi clarificate. Totuși, primarul Constantin Toma a explicat că în ședința Consiliului Local din decembrie taxele locale vor fi indexate cu rata inflației, respectiv 10,4%.
”În luna decembrie, Consiliul Local trebuie să aprobe creșterea taxelor locale cu rata inflației”, a spus primarul Constantin Toma
Dacă, sesizările făcute de consilierul local se dovedesc a fi reale, iar cetățenii au plătit sume mai mari decât prevede legea, un alt ales local a propus ca oamenii să-și primească banii înapoi.
”Să le dăm banii cetățenilor, dacă am încasat bani în plus”, a fost propunerea consilierului Silviu Roșioru.
”Absolut, conform legii”, a răspuns viceprimarul Ionuț Apostu.
Rămâne de văzut cum va fi rezolvată această situație și mai ales cum a fost posibilă această gravă eroare pe care au făcut-o funcționarii de la Direcția Economică, fără ca niciun consilier local, care a dat avizul de legalitate a proiectelor aprobate în fiecare an, să nu o sesizeze.
Adaugă comentarii