Evaziunea fiscală este în floare! O demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, acțiunile organizate, zilele acestea, de procurori și polițiști, în cadrul Operațiunii Jupiter, ce se desfășoară la nivel național. În urma perchezițiilor, audierilor, ridicării de înscrisuri și sisteme informatice, au fost depistate trei firme care, în ultimii ani, au reușit să aducă statului un prejudiciu de aproape 5 milioane de lei.
Mai bine de jumătate din prejudiciu a fost provocat de o singură firmă, al cărei administrator, un bărbat din București, în vârstă de 45 de ani, în perioada 2012-2018, a trecut în contabilitate cheltuieli care nu s-au realizat în realitate.
“Într-un prim dosar penal, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus la data de 5.11.2025 instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând unei persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. În cauză sunt efectuate cercetări cu privire la faptul că societatea administrată de persoana cercetată a înregistrat în evidenţa contabilă operaţiuni fictive, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 3.809.388 lei, impozit pe profit şi TVA”, anunță Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
Un alt om de afaceri, un bărbat de 68 de ani, din Buzău, este acuzat că, în perioada 2015-2019 nu ar fi trecut în documente tranzacțiile efectuate și veniturile realizate. Prejudiciul creat astfel se ridică la 828.795 lei.
Pentru recuperarea prejudiciului din ceel două cazuri, a fost pus sechestru asupra a 7 terenuri și a unei locuințe, din Buzău și Ialomița.
În alt caz, administratorii unei societăți, două persoane, de 61 și 59 de ani, ar fi vândut autovehicule și alte bunuri și ar fi emis treizeci de facturi, fără să declare veniturile obținute. Astfel, nu au plătit statului suma de 331.241 de lei, arată IPJ Buzău.
“În ceea ce privește cele două persoane, de 61 și 59 de ani, din cercetări a reieșit că, în calitate de administratori ai unei societăți comerciale, în perioada 2021–2022, ar fi desfășurat operațiuni comerciale prin intermediul societății, constând în livrarea de autovehicule, mobilier comercial, electrocasnice și în prestarea de servicii de tip comision către o companie ce are ca obiect de activitate organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc.
În desfășurarea activității comerciale, ar fi emis treizeci de facturi, fără să fi înregistrat în contabilitate și fără să fi declarat organelor fiscale veniturile obținute în totalitate. Prin activitatea infracțională s-ar fi sustras de la plata către bugetul general consolidat al statului a unor obligații fiscale în valoare totală de 331.241 de lei”, transmite IPJ Buzău.
Polițiștii și procurorii au efectuat percheziții în toate aceste cazuri, fiind institut sechestru asigurător asupra mai multor bunuri, pentru recuperarea prejudiciilor.



… când ilie de la sculărie (guvern) face abuz în serviciu(vezi faza cu mahărul de vaslui) la ce să te aștepți în țara asta super- coruptă!…