Ample percheziții au avut loc în Buzău, dar și în alte două județe, într-un dosar instrumentat de polițiștii buzoieni. Vizat în acest caz-un bărbat de 42 de ani, din municipiul Buzău.
Anchetatorii au descins la locuința lui după ce au strâns probe care au arătat că buzoianul derulează afaceri ilegale. Mai exact, buzoianul trimitea peste granițăe tinere care își vindeau trupurile pe bani. Cea mai mare parte din sumele câștigate de fete ajungeau în conturile proxenetului care a strâns o avere în ultimii ani, bani cu care și-a cumpărat mașini de lux cu care nu ezita să se afișeze prin oraș.
“Din verificările efectuate, a reieșit că, în perioada 2014-2022, bănuitul ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către 5 tinere, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, pe teritoriul mai multor state (Elveția, Marea Britanie, Germania, Italia, Spania). În urma activităților ilicite, bărbatul ar fi obținut foloase materiale de peste 500.000 de euro”, arată IPJ Buzău.
În cele din urmă, polițiștii au verificat activitatea buzoianului, ancheta culminând cu o serie de percheziții.
“Poliţiştii de investigaţii criminale, împreună cu criminaliști şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Buzău, au efectuat o percheziţie domiciliară la o persoană bănuită de comiterea infracţiunii de proxenetism. Percheziția a fost efectuată la imobilul din municipiul Buzău al bărbatului de 42 de ani. Au fost puse în aplicare 7 mandate de aducere, pentru persoane cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani, din județele Buzău, Brăila și Argeș, persoane care au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru continuarea cercetărilor. În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate mai multe medii de stocare, înscrisuri, 4.900 de lei, 2 pistoale tip airsoft și o sabie.”
Buzoianul, acuzat de săvârșirea infracţiunii de proxenetism în formă continuată, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Adaugă comentarii