Deputatul USR de Buzău Emanuel Ungureanu, profesor care nu a renunțat cu totul la cariera didactică odată cu intrarea în politică, a ales o cale inedită de a le preda istoria elevilor săi. Deputatul Ungureanu a fost timp de două zile, alături de 50 de elevi de la Liceul Teologic „Maranatha” din Cluj-Napoca, la Cracovia, dar și la Auschwitz. Liceenii au putut vedea lagărul de concentrare unde ”a murit umanitatea”.
”Adevărul este cumplit, dar trebuie spus, o lume întreagă a consimțit, în timpul celui de-al doilea război mondial, ca evreii să fie exterminați cu o cruzime care nu poate fi găsită în regnul animal…
I-am învățat pe cei 50 de elevi ai mei de la Liceul “Maranatha” a 11 a poruncă “, Indiferența Ucide”! Puterile democratice occidentale au știut despre planurile de exterminare ale evreilor, puse la punct de Stalin și Hitler, dar au tăcut, de ce? pentru că societatea era într-o proporție foarte mare antisemită, în Polonia, în Ungaria, în Austria, în Germania, în România, pretutindeni în Europa… Hitler a venit cu “Soluția Finală”, cu planul diabolic de exterminare a evreilor, pe un teren pregătit deja cu mulți ani în urmă. Printre lacrimi, liceenii mei, au învățat, în fața ororilor de la Auschwitz, în prezența unui frig pătrunzător și a zăpezii reci, un adevăr simplu, poți ucide și prin nepăsare! Nu vom uita niciodată ce s-a întâmplat la Auschwitz!”, a scris deputatul USR Buzău pe Facebook.
În cadrul lecției deschise, deputatul a făcut și o paralelă cu ceea ce se întâmplă în aceste zile, când Ucraina este măcinată de război.
Adaugă comentarii