Actualitate

(VIDEO) Marilena Stoian, șefa ABA Buzău-Ialomița, căreia ministrul Mediului i-a cerut demisia, chemată să dea explicații în Senat

Directorul Administrației Bazinale de Apă Buzău-Ialomița, Marilena Stoian, căreia ministrul Mediului i-a cerut demisia în contextul crizei apei din Prahova, care afectează peste 100 000 de oameni, a fost chemată, joi, în Senat, pentru a da explicații. Conducerea ABA Buzău Ialomița, dar și reprezentanții Administrației Naționale Apele Române, conducerea Hidroelectrica și alți oficiali au fost chemați în Comisia Economică din Senat pentru a explica pas cu pas ce s-a făcut  în ultimele luni, în cazul lucrărilor de la barajul Paltinu, soldate cu criza apei din două județe.

Încă de la debutul intervenției, Marilena Stoian a fost întrebată dacă își va prezenta demisia din funcția de conducere de la nivelul ABA Buzău-Ialomița.

Ulterior, Marilena Stoian a prezentat ce pași au fost urmați din vară, după ce s-a stabilit că sunt nevoie intervenții de întreținere și remedieri la barajul Paltinu. Șefa ABA Buzău-Ialomița a declarat că au fost urmate toate procedurile, fiind informate toate instituțiile cu rol în acest caz.

Cert este că, după scăderea nivelului apei din baraj, pentru a putea efectua lucrările necesare, ploile au făcut ca turbiditatea la Paltinu să crească, ceea ce a dus la imposibilitatea de a se mai asigura apă în mai multe localități. Peste 100 000 de oameni sunt afectați de zile bune.

Răspunsurile au venit în contextul în care, încă de zilele trecute, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a cerut demisia șefilor de la Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița  și de la Exploatare Sistem Zonal Prahova, pe care i-a acuzat că știau de riscul ca precipitațiile abundente să ducă la creșterea turbidității apei la baraj, făcând-o nepotabilă, dar au ignorat să comunice pericolul către autoritățile locale și populație.

Mai multe detalii, AICI.