Controlul făcut de comisarii de mediu la depozitul de gunoi de la Gălbinași, la solicitarea ministrului Mediului, s-a încheiat, iar la plecare operatorul de salubrizare a fost sancționat cu avertisment.
Andrei Corlan, șeful Gărzii Naționale de Mediu, a declarat pentru Focus Tv, faptul că la Buzău au fost găsite mai multe neconformități pentru care au fost lăsate măsuri de remediere. Operatorul nu acoperea periodic cu pământ deșeurile depozitate astfel că suprafața activă era dublă față decât ar fi trebuit să fie.
”Au fost închise parțial prin acoperire finală și recultivare 2 celule (C1+C2) în total 7,67 ha. Celula nr. 3 este în faza de stabilizare, ocupând suprafața de 2,64 ha, iar în exploatare la aceasta dată este celula nr. 4. În timpul controlului, s-a constatat că nu se realizeaza acoperirea periodică a deșeurilor cu pământ, suprafața activă este de peste 2.500 mp și anume 6.000 mp. De asemenea, nu sunt montate toate puțurile de captare a gazului de depozit”, a spus Andrei Corlan,șeful Gărzii Naționale de Mediu.
Liviu Mocanu, directorul firmei de salubrizare, a explicat la Focus TV recunoaște că a existat această problemă și a explicat că a întâmpinat dificultăți cu aprovizionarea cu pământ dar a îndeplinit măsurile lăsate de comisarii de mediu.
”Masuri stabilite de comisarii de mediu de la Bacău au fost acoperirea periodică a deșeurilor cu pământ astfel încât suprafața activă să se încadreze în 2500 mp. De asemenea, operatorul este obligat să monteze toate puțurile de captare a gazului de depozit”, a informat Garda Națională de Mediu.
Verificările la depozitul de gunoi au fost făcute la solicitarea ministrului Mediului, Diana Buzoianu, în contextul incendiului de la Aninoasa, județul Dâmbovița. Acolo focul s-a extins pe o suprafață însemnată, iar pompierii s-au luptat zile întregi să-l lichideze. S-a constatat că la această groapă de gunoi, cantitatea stocată de deșeuri era depășită cu peste 200%. Detalii AICI.



Adaugă comentarii