După câteva zile de ger și vânt puternic, locuitorii municipiului Râmnicu Sărat s-au trezit, în această dimineață, într-un peisaj de poveste. Ninge ca-n povești de câteva minute bune, iar fulgii mari de nea încep să se așterne. Ninsoare a adus mare bucurie mai ales că au trecut mulți ani de când nu a mai fost zăpadă de Crăciun.
Iarna își face simțită prezența și în alte zone ale județului, iar drumarii au scos deja utilajele pe șosele.
”Ninsori moderate și temperaturi negative sunt înregistrate în județul Buzău. Echipele sunt mobilizate și acționează permanent cu autoutilaje cu lamă și material antiderapant pentru asigurarea condițiilor de circulație în siguranță!”, anunță DRDP Buzău.
În aceste condiții, șoferii sunt atenționați să circule cu prudență și mai ales să nu iasă pe șosele cu mașinile neechipate corespunzător. Iată câteva dintre recomandările IPJ Buzău:
- verificarea nivelului lichidului de parbriz, care să fie rezistent la îngheț;
- – îndepărtarea completă a zăpezii/gheții de pe parbriz, oglinzi, faruri și plafon, înaintea deplasării pe drumurile publice;
- – utilizarea, pe cât posibil, a frânei de motor, în cazul în care partea carosabilă este alunecoasă;
- – evitarea bruscării comenzilor autovehiculului și efectuarea oricărei manevre numai după o temeinică asigurare;
- – adaptarea vitezei la condițiile de drum, cu precizarea că deplasarea trebuie să se realizeze cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperita cu polei, gheață, zăpadă sau mâzgă, piatră cubică umedă dar și când vizibilitatea este redusă sub 100 m, în condiții de ceață sau ninsoare abundente;
- – păstrarea unei distanțe de siguranță față de vehiculul care circulă în față sau din sens opus;
Adaugă comentarii