UPDATE: După ce furtuna din municipiul Buzău s-a oprit, pompierii au primit două apeluri. Pe de o parte, echipajele ISU au fost chemate să scoată apa dintr-o curte situată pe strada Viilor. Însă, în cele din urmă apa s-a retras, așa că nu a mai fost nevoie de intervenția cu motopompe. Pe de altă parte, un copac a căzut în timpul furtunii, la intersecția străzilor Caraiman și Stadionului. Nicio persoană nu a fost rănită și nici traficul nu a fost afectat, conform reprezentanților ISU Buzău.
UPDATE: Furtuni violente sunt așteptate și în municipiul Buzău. Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu care anunță vânt puternic de 70-80 km/h.
Valabil de la : 03-08-2024 ora 16:15 până la : 03-08-2024 ora 17:00
In zona : Județul Buzău: Buzău, Vernești, Vadu Pașii, Merei, Mărăcineni, Poșta Câlnău, Săgeata, Cochirleanca, Săpoca;
Se vor semnala : Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…80 km/h, descărcări electrice, grindină, averse torențiale.

ȘTIREA INIȚIALĂ: După o zi cu soare și temperaturi ridicate, vremea se schimbă. Instabilitatea atmosferică se va accentua în mare parte din județ, anunță meteorologii. Deja în mai multe localități din jumătatea de nord a județului fenomenele specifice instabilității și-au făcut apariția. Mai multe localități sunt, sâmbătă după amiază, sub cod portocaliu sau galben de ploi și vijelii.
Cod portocaliu: Berca, Pătârlagele, Vernești, Mărăcineni, Pârscov, Tisău, Cislău, Calvini, Cernătești, Viperești, Săpoca, Pănătău, Cătina, Unguriu, Măgura;
Se vor semnala : Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de 70…80 km/h, grindină, frecvente descărcări electrice, averse torențiale.
La Cislău, de exemplu, a fost emis și mesaj RO-Alert. A plouat torențial și a căzut și grindină.
Vremea se va menține instabilă și la noapte, dar și mâine. Iar mâine se așteaptă o scădere semnificativă a temperaturilor. Nu se vor mai înregistra valori mai mari de 28-29 grade.
Adaugă comentarii