Actualitate

(video) Revolta din curtea Înmatriculărilor. În spatele listelor, locurile se tranzacționau ca la piață

Planurile buzoienilor care aproape și-au petrecut noaptea în curtea Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor pentru a fi primii la ghișeu au fost date peste cap de regula impusă de prefectul Daniel Țiclea. Începând de astăzi, accesul persoanelor care nu au programare online se va face în ordinea alfabetică, și nu în ordinea sosirii, pe baza unei liste întocmită de prima persoană care ajungea la Înmatriculări. Măsura a fost luată tocmai pentru că, în spatele listelor, locurile se tranzacționau ca la piață. Prețurile porneau de la 50 -100 de lei.

Zeci de buzoieni erau în această dimineață în curtea Serviciului de Înmatriculări. Primul venit a fost un bărbat din Vadu Pașii care a ajuns la 2.25. Așa cum se obișnuia, bărbatul a întocmit o listă care până la ora 8.00, la începerea programului , a ajuns la numărul 60. Însă, când se pregăteau să intre la ghișeu, în ordinea sosirii, planurile lor au fost anulate. În curte a ajuns prefectul Daniel Țiclea care i-a anunțat că de astăzi se va aplica o nouă regulă.

”Nu știu cine v-a adus aici de la 2.00 dimineața, cine v-a îndrumat. Statul roman funcționează după reguli și în această curte se respectă reguli”, le-a transmis prefectul Daniel Țiclea.

Oamenii s-au revoltat, spunând că nu sunt de acord pentru că cei a căror nume de familie începe cu o literă din coada alfabetului pentru că după o noapte petrecută în curte acum trebuie să stea și toată ziua până le vine rândul la ghișeu.

În ciuda nemulțumirilor, oamenii s-au conformat noii reguli și au fost ordonați chiar de prefectul Daniel Țiclea care le-a permis accesul în sală, după numele de familie, în ordinea alfabetică.

Noua măsură a fost impusă tocmai pentru că existau deja informații, din mai multe surse, potrivit cărora în spatele listelor, locurile se tranzacționau pe sume care porneau de la 50-100 de lei și creșteau chiar și până la 200-250 de lei.

În prezent, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor funcționează trei ghișee, dintre care două pentru persoanele care își fac programare online. Și aici este o problemă pentru că, spune inspectorul Gabriel Ioniță, șeful Serviciului Înmatriculări Buzău, sunt multe programări fictive care, de asemenea, sunt tranzacționate și care, de asemenea, este un fenomen pentru care se caută soluții.

În medie, o persoană petrece circa 7 minute la ghișeu astfel că, de exemplu, cele 60 de persoane care s-au prezentat în această dimineață la ghișeu ar fi gata în circa 7 ore, adică până la ora 15.00

Prefectul Daniel Țiclea a anunțat că, timp de o săptămână, va fi prezent la Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor pentru a se asigura că noua măsură va fi respectată.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian