Urmează o noapte cu adevărat magică, pentru că vine Moș Nicolae! Mâine creștinii îl serbează pe Sfântul Nicolae, sărbătorit în fiecare an pe 6 decembrie. Este prima mare sărbătoare a lunii decembrie și ziua care dă oficial startul sărbătorilor de iarnă. Iar în Ajun, copiii, dar nu doar ei, primesc daruri. Diseară toți copiii trebuie să-și pregătească ghetuțele sau cizmulițele, să le curețe și să le așeze frumos lângă ușă, pentru că peste noapte Moș Nicolae umblă din casă în casă și lasă daruri, în principal dulciuri și fructe.
La copiii internați în Spitalul Județean Buzău, însă, darurile de la Moș Nicolae au ajuns mult mai devreme.

Saloanele de la Pediatrie s-au umplut de bucurie, astăzi, când ajutoarele moșului le-au adus micilor pacienți daruri dulci, dar și haine și încălțăminte.
“În ajunul acestei sărbători, Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei, prin preotul misionar Iulian Raicovici de la capela Spitalului Județean de Urgență Buzău, a adus bucurie în saloanele Secției de Pediatrie și Chirurgie Pediatrică. Cele 90 de pachete cu dulciuri, fructe, hăinuțe și încălțăminte nu au fost doar simple daruri, ci adevărate îmbrățișări oferite cu sufletul. Medicii și asistentele care îi îngrijesc pe cei mici au preluat darurile și le-au împărțit micutilor pacienți, oferindu-le ocazia să uite pentru o clipă de tratamente și să se bucure pe deplin de atmosfera sărbătorii”, anunță reprezentanții Spitalului Județean Buzău.
A devenit deja o tradiție ca an de an, de sărbători, micii pacienți să primească daruri, pentru a se putea bucura de sosirea lui Moș Nicolae, deși sărbătoarea îi găsește în spital.
Și nu a fost sngura surpriză. Tot vineri, colindele au răsunat pe holurile și în saloanele Spitalului Județean.
“În ajun de Sfântul Nicolae, Spitalul Județean de Urgență Buzău a fost cuprins de magia colindelor. Elevii clasei a IX-a H ai Liceului cu Program Sportiv Buzău au adus zâmbete și bucurie micuților pacienți, transformând ziua într-un moment cu adevărat special. Sub coordonarea doamnelor Dana Elena Toma-Nicolau, învățător, și Gabriela Vioreanu, profesor de științe socio-umane, elevii au răspândit emoție și căldură prin colinde tradiționale, creând clipe de neuitat pentru cei internați.
Prima oprire a fost în holul spitalului, unde glasurile lor au umplut atmosfera de sărbătoare. Apoi, elevii au urcat la secțiile de Pediatrie și Chirurgie Pediatrică, continuând să cânte și să împartă pachete cu pijamale, dulciuri și jucării, aducând lumină și speranță în inimile micuților. În total, 300 de pachete au fost oferite, pentru ca toți copiii internați să primească un dar în aceste zile speciale.”




Adaugă comentarii