Actualitate

(VIDEO) Trotuare alunecoase și obligații ignorate: primele probleme după ninsoarea din Buzău

Prima ninsoare a îngreunat traficul rutier și pietonal din municipiul Buzău. Astăzi, în oraș străzile și trotuarele au fost acoperite de un strat de zăpadă care, sub efectul temperaturilor reci, aflate sub limita înghețului, dar și al ploii înghețate, s-a transformat rapid într-un pericol pentru trecători. Oameni au înaintat cu greu, iar cei mai în vârstă s-au temut că alunecă la fiecare pas . Chiar și așa, buzoieniicunosc obligațiile legale și recunosc că atât cetățenii cât și Primăria ar trebui să-și facă treaba.

Pentru a înlătura aceste adevărate capcane pentru pietoni, trotuarele trebuie curățate din timp. Potrivit legii, proprietarii de case și administratorii societăților comerciale sunt obligați să îndepărteze gheața de pe trotuarele din fața imobilelor. În fața blocurilor, această sarcină revine asociației de proprietari, iar muncitorii firmei de salubritate trebuie să curețe trotuarele  în dreptul trecerilor de pietoni. Din păcate, numărul celor care au ieșit să-și facă datoria a fost destul de mic.

De exemplu, în cartierul Broșteni, această doamnă, femeie de serviciu la asociație, a ieșit să dea zăpada din fața blocului cu mătura.  Altă stradă, același tablou.

Pentru a se asigura că aceste prevederi sunt respectate, polițiștii locali fac verificări în această perioadă.

La rândul său, operatorul de salubrizare a anunțat că utilajele au fost scoase pe străzi de la primele ore ale dimineații.

”Azi s-a acționat de la ora 5,15 cu 10 utilaje pentru împrăștiat material antiderapant. Până la ora 7,00 a fost finalizată acțiunea pentru străzile principale, poduri, ronduri, urmând ca în continuare să acționăm pe străzile secundare și în cartiere acolo unde este cazul. De asemenea se acționează și cu o mașină de mici dimensiuni cu clorură de calciu lichidă, pe anumite trotuare și pe platoul din centru. S-au utilizat 70 tone de sare, 50 tone nisip și 30 tone clorură de calciu lichidă”.

Pentru moment au fost aplicate doar avertismente, însă, nu este exclus ca în zilele viitoare să fie date și amenzi.