Vizita efectuată, în luna ianuarie, la Oradea de Sorin Pătrașcu, managerul Spitalului Județean, a fost urmată, astăzi, de o întâlnire la Buzău cu managerul Gheorghe Carp, care a venit să vadă unitatea medicală ce urmează să preia modelul de organizare și funcționare al consorțiului medical implementat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor.
Profesorul universitar Gheorghe Carp a ajuns la Buzău însoțit de medicul neurochirurg Aurel Mohan încă de ieri, când a avut loc o primă rundă de discuții la Consiliul Județean Buzău, în prezența președintelui Marcel Ciolacu. Detalii AICI.
Astăzi, începând cu ora 8.00, oaspeții de la Oradea au mers la Spitalul Județean. Timp de două ore au purtat discuții cu directorul medical Mădălin Vasile dar și cu managerii spitalelor din Râmnicu Sărat și Smeeni, alături de fostul manager al spitalului Claudiu Damian, secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, și senatorul de Buzău Carmen Orban. Pe lângă discuțiile administrative, delegația de la Oradea a făcut și o vizită la blocul operator și la secția ATI, acolo unde Consiliul Județean a anunțat investiții majore.
La finalul vizitei, concluziile managerului de la Oradea au fost clare: Spitalul Județean Buzău are nevoie de investiții importante și de schimbări semnificative pentru a putea oferi condiții la standardele unui spital din secolul XXI și pentru a deveni atractiv pentru medicii specialiști.
De asemenea, Gheorghe Carp a subliniat că prin crearea unui consorțiu medical integrat pot fi rezolvate și alte probleme cu care confruntă nu doar Județeanul dar și celelalte spitale din județ și care sunt îndemnate să facă acest pas și să intre în acest proiect.
La rândul său, medicul neurochirurg Aurel Mohan, a declarat că Spitalul Județean Buzău „arată bine, dar trebuie lucrat mult pe partea de reorganizare și redistribuire a activității medicale”.
Vizita a fost privită ca un pas important în direcția realizării consorțiului medical care ar urma să reformeze sistemul de sănătate din județul Buzău, după modelul implementat la Oradea, și de senatorul Carmen Orban, medic cu o vastă experiență.
La rândul lor, reprezetanții Spitalului Județean Buzău au transmis printr-un comunicat de presă că „ Întâlnirea de astăzi reprezintă un pas important pentru dezvoltarea sistemului medical din județul Buzău”:
”Scopul principal al unui astfel de parteneriat este crearea unei rețele administrative și medicale integrate, în cadrul căreia pacienții să beneficieze de servicii de sănătate de calitate, cât mai aproape de comunitatea în care trăiesc.
Întâlnirea de astăzi reprezintă un pas important pentru dezvoltarea sistemului medical din județul Buzău. Inițiativa constituirii unui consorțiu județean poate contribui la consolidarea colaborării dintre unitățile sanitare, la îmbunătățirea actului medical și la creșterea accesului pacienților la servicii de sănătate moderne și eficiente.
Prin cooperare, schimb de experiență și proiecte comune, spitalele implicate își propun să dezvolte o rețea medicală puternică, orientată către nevoile pacienților și către creșterea calității serviciilor medicale oferite comunității”, au anunțat, la rândul lor, reprezetnații Spitalului Județean Buzău.
Reamintim că proiectul consorțiului medical din Buzău, inițiat de președintele CJ Buzău, Marcel Ciolacu, la începutul anului, urmărește o colaborare strânsă între spitalele din județul Buzău și Spitalul Universitar de Urgență București. Obiectivele principale ale parteneriatului includ crearea unui sistem medical integrat care să permită pacienților accesul la tratamente complexe, fără a mai fi necesară deplasarea la București.



Adaugă comentarii