Actualitate

Vijelii pe timpul zilei, temperaturi ridicate pe timpul nopții

A revenit canicula, iar temperaturile vor rămâne ridicate inclusiv pe timpul nopții. Este anunțul meteorologilor, care au emis mai multe informări și avertizări ce vizează inclusiv județul Buzău.

Val de căldură până sâmbătă

Buzoienii vor avea parte de temperaturi ridicate, aproape de pragul de caniculă, până sâmbătă după-amiază, când meteorologii au estimat că vremea se va răci. Mihai Huștiu, meteorolog ANM, a declarat, pentru SansaNews, faptul că, în zona de câmpie a Buzăului, vor fi temperaturi de până la 34 de grade Celsius, în timp ce în alte județe din țară va fi caniculă.

„Ne așteptăm ca un val de căldură să cuprindă cea mai mare parte a țării. Vorbim de temperaturi de peste 30 de grade, iar în zona de câmpie a județului Buzău vom ajunge, vineri și sâmbătă, până la 34 de grade Celsius. Indicele de temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unități, iar asta înseamnă că umiditatea va fi ridicată și disconfortul termic va fi în accentuare în zilele următoare.

Și nopțile vor fi tropicale, temperaturile nu coboară sub 20 de grade Celsius, dar, în același timp, avem parte și de instabilitate atmosferică, în special în zona de munte”, a spus Mihai Huștiu.

Pe de altă parte, de astăzi, de la ora 12.00, Buzăul intră sub avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică.

„În data de 16 iulie, în intervalul 12:00-22:00, vor fi intensificări de vânt de 50-70 km/h, descărcări electrice, precipitații de 15-25 l/mp, izolat 30-50 l/mp, grindină de 1-3 cm în județul Buzău.”

Mihai Huștiu

Vremea se va schimba începând cu ziua de sâmbătă, după-amiază, când ploile devin mai frecvente.