Actualitate

Vin zile de iarnă autentică! Precipitații, vânt puternic și vreme rece, în tot județul

Meteorologii anunță vreme capricioasă pe parcursul acestei săptămâni.  La jumătatea intervalului, vremea se schimbă în întreg județul, astfel că vântul se va intensifica în toate zonele. În plus, vor apărea precipitații, mixte sau chiar ninsori în zonele înalte.

Administrația Națioanlă de Meteorologie a emis o informare de vreme rece și precipitații, valabilă pentru întreaga țară de astăzi, de la prânz, până joi, la ora 10:00.

Valul de ploi și temperaturi scăzute va afecta, pentru început, vestul țării. Apoi, de mâine, ajung ploile și în Buzău, iar miercuri răcirea vremii se va resimți din plin. Maxima termică a zilei de miercuri va scădea la doar 8 grade Celsius, față de 14-16 grade, la început de săptămână. Va ploua în cea mai mare parte a județului, însă la munte, la altitudini mari, ploile s-ar putea transforma, temporar, în lapoviță și ninsoare.

“ În noaptea de marți spre miercuri (18/19 noiembrie) va ninge în toată zona montană unde se va depune strat de zăpadă, iar în zonele mai joase din centru și est vor fi precipitații mixte.
  Local și temporar vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu rafale în general de 40…60 km/h.
Marți (18 noiembrie) vremea se va răci accentuat în vestul, nordul, centrul și nord-estul țării, iar miercuri (19 noiembrie) și în restul teritoriului.”

Pe de altă parte, zona de munte a Buzăului se va afla astăzi și la noapte sub cod galben de intensificări ale vântului.

“Vântul va avea temporar intensificări, la început în Banat și Crișana, iar spre seară și noaptea și în vestul Transilvaniei și Maramureș, cu viteze de 50…60 km/h și izolat de 70 km/h. În zonele montane vor fi intensificări ale vântului cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m vor fi rafale de 90…120 km/h.”

Răcirea vremii nu va ține prea mult. De joi se va încălzi iarăși, astfel că maximele tor atinge din nou valori de 14-15 grade.