Alertă Coronavirus Buzău

12 CAZURI NOI DE COVID-19 ȘI UN DECES, RAPORTATE LUNI DE DSP BUZĂU

12 cazuri noi de coronavirus au fost raportate, luni, de Direcția Județeană de Sănătate Publică Buzău, la pacienți cu vârste cuprinse între 21 și 69 de ani.

Cu cele 12 cazuri noi de coronavirus, Buzăul ajunge la un total de 2874 de bolnavi de la debutul pandemiei, cu 2539 de persoane care s-au vindecat și cu 103 care au decedat.

De altfel, un ultim deces a fost raportat chiar luni. Este vorba despre un bărbat de 82 de ani care s-a prezentat la UPU a Spitalului Județean de Urgență Buzău cu simptomatologie respiratorie. A fost confirmat cu SARS CoV-2 și internat pe Secția Boli Infecțioase. Evoluția clinică a fost nefavorabilă, motiv pentru care s-a decis transferul pe Secția ATI, unde a survenit decesul.

Bătrânul avea și alte afecțiuni în afara infecției cu coronavirus.



Publicitate