În așteptarea documentelor oficiale de la București privind eliberarea din funcția de prefect al județului Buzău, Silviu Iordache a vorbit la Focus Tv despre provocările din cele 5 luni în care s-a aflat la vârful Casei Albe, despre plusuri și minusuri, făcând un prim bilanț al activității sale.
Silviu Iordache, cel care a preluat atribuțiile de prefect la începutul lunii aprilie, fiind propus de USRPLUS, a declarat că în contextul mișcărilor de pe scena politică nu a fost luat deloc prin surprindere de eliberarea sa din funcție. A recunoscut că funcția de prefect i-a adus o serie de satisfacții dar, totodată, a însemnat și foarte multă muncă, ore întregi dedicate activității de la Prefectură, departe de familie și activitatea sa de bază, aceea de antreprenor.

“Nu, n-am primit un document oficial până la ora 17:00 dar știam că acest lucru se va întâmpla azi și eram, oarecum, pregătit. Eu, de luni, mă întorc la activitatea mea uzuală, cea de antreprenor. Ultimele 5 luni au însemnat un efort uriaș să înțeleg administrația publică, ce trebuie să facă un prefect. Este vorba despre eforturile pe care le face o persoană când este în poziția asta. Lipsești foarte mult timp de acasă, îți dedici tot timpul pentru comunitate, și nu e deloc simplu. Pe de altă parte, pentru mine a fost extrem de onorant și mi s-a părut o oportunitate extraordinară să pot să fiu în această poziție și le mulțumesc colegilor care m-au susținut și m-au propus pentru această funcție.”
În direct, la Focus Tv, Silviu Iordache a făcut și un bilanț al activității sale în calitate de prefect al județului Buzău. Cea mai importantă realizare, însă, a spus Silviu Iordache, a fost trecerea Prefecturii în “era digitalizării”.
“De departe, cea mai importantă realizare pe care consider că o am este faptul că am reușit într-un termen scurt și cu costuri relativ mici să implementăm o digitalizare a Prefecturii, un pas care ar trebui făcut în orice instituție publică ce produce documente. Digitalizarea presupune semnătură electronică și transferul electronic al documentelor între funcționari, ceea ce a dus la scurtarea timpilor în care livrăm documente către beneficiari, posibilitatea de a evalua obiectiv angajații, arhivarea electronică a documentelor și găsirea lor rapidă.”
Pe lista proiectelor importante se află și câteva lucrări de infrastructură dar și demersurile care au adus Buzăul la un pas de o investiție extrem de importantă: deschiderea unei oțelării de către un mare investitor italian.

“Printre lucrurile pe care nu le-am putut realiza la timp, dar am muncit mult pentru ele, sunt câteva proiecte de infrastructură, cum este intersecția DN 10- DJ 100H, dar și proiectul prin care Beltrame vrea să investească într-o oțelărie. Vă pot spune că în acest moment Buzăul este în pole position, este pe lista scurtă a investitorului. Dacă se va concretiza investiția, aceasta ar deveni prima oțelărie, și singura din România, pentru oțel beton și sârmă. Am găsit mai multe soluții pentru Beltrame. Avem mai multe locații potențiale pentru această investiție: între Buzău și Stâlpu, în spatele Zonei Industriale,la Săhăteni sau Movila Banului.”
La polul opus, Silviu Iordache pleacă din funcția de prefect cu regretul că nu a putut face tot ce și-a propus în domeniul protejării mediului.
Cât despre o posibilă întoarcere la vârful Casei Albe, în cazul în care, cumva, USRPLUS va reveni la guvernare, Silviu Iordache a dat un răspuns, după câteva secunde de liniște.
“Dacă m-aș întoarce în funcția de prefect? E o întrebare foarte grea. Dar, probabil că nu m-aș mai întoarce.”
Adaugă comentarii