Actualitate

6 tineri din Buzău s-au rătăcit în masivul Penteleu. Cum s-a terminat aventura vieții lor

Au plecat pe munte, dar s-au rătăcit și au avut nevoie de sprijinul jandarmilor montani pentru a nu-I prinde noaptea în sălbăticie.

Șase tineri din Buzău, cu vârste cuprinse între 17 și 21 de ani, au trăit în weekend aventura vieții lor. Au plecat pe munte, luând la pas masivul Penteleu, însă la un moment dat s-au rătăcit. Noroc că au fost observați de  un subofițer din cadrul Postului Montan Nehoiu, care văzându-i dezorientați, în timp ce treceau prin fața stației meteo, a informat imediat dispeceratul.

”În data de 04.09.2021, în jurul orei 18.00, un subofiter din cadrul Postului Montan Nehoiu, a informat dispeceratul că a fost anunțat de către personalul care deservește stația meteo Penteleu cu privire la faptul că 6 tineri (majoritatea minori) au trecut prin fața stației meteo dezorientați, neștiind să se întoarcă de unde au plecat. S-a discutat telefonic cu persoanele respective care au fost sfătuite să rămână la stația meteo până la sosirea echipajului de jandarmi, având vedere că în scurt timp urma lăsarea întunericului, context in care nu era indicată deplasarea unor persoane neexperimentate pe un traseu turistic montan”, transmite Jandarmeria Buzău.

Pentru că nu mai era mult și se înnopta, un echipaj de jandarmerie montană a fost mobilizat imediat și a ajuns la stația meteo de pe vârful Penteleu, unde i-a găsit pe cei 6 tineri. Deși era extreme de frig iar vântul sufla cu putere,  tinerii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Au fost preluați de jandarmi și duși în siguranță până la punctul Gura Cernatului.

”Un echipaj de jandarmerie montană a ajuns la stația meteo de pe vârful Penteleu, unde a găsit cele 6 persoane într-o stare bună, neavând nevoie de îngrijiri medicale. Aceștia au fost preluați de către jandarmi și conduși în siguranță până la punctul Gura Cernatului”, mai transmite IJJ Buzău.

Pentru a nu cădea victime muntelui care poate fi extrem de periculos dacă cei care se aventurează pe el nu cunosc traseele si nu sunt echipați ca la carte,  jandarmii recomandă turiștilor să se documenteze temeinic în ceea ce privește  traseele montane ce urmează a fi parcurse, să  evite zonele semnalate cu riscuri și să  programeze excursiile astfel încât să evite deplasarea după  lăsarea  întunericului.