Vești bune pentru serviciile de ambulanță din toată țara: începând cu luna mai, acestea vor primi autospeciale noi. Este vorba despre un prim lot de aproximativ 600 de ambulanțe noi, care vor fi livrate și vor ajunge inclusiv la SMURD. Anunțul a fost făcut de secretarul de stat Raed Arafat, în weekend, la Focșani, la inaugurarea noului sediu ISU Vrancea.
Șeful DSU a explicat că salvările ar fi trebuit livrate mai devreme, dar au fost probleme la producători.
Descentralizarea achizițiilor nu e o soluție, a precizat Arafat. Șeful DSU a avertizat că o astfel de măsură ar dăuna sistemului unitar actual, care asigură compatibilitatea echipamentelor la nivel naţional.
În multe județe ale țării, inclusiv în Buzău, serviciile de ambulanță au autosanitare care au depășit un milion de kilometri, fiind déjà epuizate fizic și moral.








Adaugă comentarii