Actualitate

(VIDEO) Haina de polițist rămâne atractivă pentru liceenii din Buzău. Primul test spre cariera visată, trecut cu brio

Chiar dacă structurile din cadrul Ministerul Afacerilor Interne se confruntă în prezent cu un deficit de personal, semnele arată că viitorul ar putea aduce o nouă generație de tineri hotărâți să urmeze această profesie. La Buzău, încă există elevi care pun meseria de polițist înaintea altor opțiuni de carieră. Printre ei se numără și Mario Grigore, elev în clasa a XII-a la Liceul Alexandru Marghiloman. Tânărul, care se apropie de vârsta de 19 ani, va absolvi profilul filologie, însă de câteva luni a luat o decizie clară: își dorește să devină polițist.

Pentru a-și îndeplini visul, Mario se antrenează intens. Pregătirea o face atât acasă, cât și într-un spațiu special amenajat, sub îndrumarea unui antrenor. Deși efortul nu este deloc mic, adolescentul spune că provocările nu par atât de grele atunci când ai un obiectiv clar și îți dorești cu adevărat să-l atingi.

Același vis îl are și Marius Ivănuș, elev la Liceul Agricol din municipiul Buzău. Deși a studiat Comerțul în timpul liceului, tânărul își dorește o carieră în Criminalistică și speră să ajungă într-o zi să lucreze în structurile de investigații ale poliției.

Primul test serios al aptitudinilor sportive l-au susținut chiar astăzi. Polițiștii buzoieni le-au pregătit tinerilor un traseu aplicativ care include elementele pe care candidații trebuie să le parcurgă în cadrul probei sportive din școlile Ministerului Afacerilor Interne.

Exercițiul le-a oferit ocazia să-și testeze pregătirea fizică. Sub supravegherea și îndrumarea polițiștilor, tinerii au alergat printre jaloane, au mers în echilibru pe bârnă, au făcut abdomene, au deplasat un manechin și au aruncat mingi la țintă, adică exact tipurile de exerciții care apar în probele oficiale.

La final, participanții au primit și câteva sfaturi din partea celor care se ocupă de pregătirea profesională a polițiștilor din județ. Potrivit acestora, pentru a reuși la examen este nevoie de un plan bine pus la punct, de disciplină și de multă perseverență.

Polițiștii cu experiență îi încurajează pe tinerii care visează să îmbrace uniforma să nu renunțe nici dacă prima încercare nu se încheie cu succes. Uneori, spun ei, a doua șansă poate fi cea norocoasă.

La finalul anului trecut, încadrarea cu personal a Inspectoratului de Poliție Județean Buzău era de 85,66%, capacitatea operațională și de intervenție fiind în parametri de normalitate. La începutului anului 2026 au fost încadrați la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău 49 de polițiști, 7 ofițeri și 42 de agenți.