După luni întregi în care a criticat constant și în termeni duri conducerea centrală a PSD, ceea ce a dus la tensiuni tot mai vizibile și izolarea sa în partid, primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, demisionează din toate funcțiile politice de conducere pe care le deținea în partid.
Printr-o postare pe rețelele de socializare, edilul-șef a anunțat că a decis să renunțe atât la funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Buzău, cât și la cea de prim-vicepreședinte al Organizației Județene PSD Buzău. În motivarea deciziei, primarul Toma a invocat relații tensionate cu conducerea organizației județene a partidului, dar și cu o parte dintre consilierii locali municipali social-democrați. În ultimele două ședințe ale Consiliului Local Municipal Buzău, după o lungă perioadă în care tabăra PSD vota în unanimitate inițiativele edilului-șef, mai mulți consilieri PSD au votat împotriva unor proiecte inițiate de primar, situație care a scos în evidență clar tensiunile interne și izolarea lui Constantin Toma în partid.
„ Azi, 2 iunie 2026, mi-am dat demisia din cele două funcții de conducere pe care le ocupam în Partidul Social Democrat, respectiv de președinte al Organizației Municipale PSD și de prim-vicepreședinte al Organizației Județene PSD. În ultimele două ședințe ale Consiliului Local Municipal Buzău, o parte importantă din consilierii PSD au votat împotriva unor proiecte inițiate de mine, ca primar. (…)Având în vedere atitudinea ostilă a conducerii locale a PSD și a unei părți importante a consilierilor locali PSD, apreciez că nu mă mai regăsesc în posturile de conducere din care am demisionat.”
În același timp, Constantin Toma a subliniat că tensiunile interne au legătură directă cu pozițiile sale critice față de conducerea centrală a PSD.
„ Regret pasul pe care l-am făcut, în condițiile în care Organizația Municipală PSD Buzău este una din cele mai performante la nivel național, iar sub conducerea mea, pentru prima dată în istoria locală, s-a obținut majoritatea PSD în Consiliul Local. Sunt convins că atitudinea conducerii de la Buzău și a consilierilor locali PSD, este legată de critica mea față de politica dusă de conducerea centrală a PSD, care a pus țara într-o situație foarte dificilă!”.
Deși se retrage din funcțiile de conducere politică, Constantin Toma își va continua activitatea în calitate de primar al municipiului Buzău.
Decizia lui Constantin Toma de a renunța la funcțiile politice deținute în PSD Buzău era, într-o oarecare măsură, previzibilă, ținând cont de tensiunile în creștere și prăpastia evidentă între edilul-șef și conducerea PSD Buzău, după șirul de acuzații dure lansate de Toma la adresa conducerii centrale a formațiunii politice. În plus, într-o emisiune în direct, la Focus Tv, președintele PSD Buzău, deputatul Romeo Lungu, a lăsat să se înțeleagă faptul că, la alegerile interne din toamnă, Constantin Toma are șanse minime să mai obțină un nou mandat de președinte al Organizației Municipale PSD Buzău, acuzând lipsa de activitate și rezultate foarte slabe obținute de organizație.



Adaugă comentarii