Actualitate

O mașină furată din Buzău a pus pe jar polițiștii din trei județe. Cine este hoțul și unde a fost prins (VIDEO)

Un adolescent de 16 ani, din Ialomița, a fost prins și trimis în arestul IPJ Buzău la câteva zile după ce a furat o mașină din municipiu. Polițiști și jandarmi din trei județe au cooperat pentru a-l prinde pe hoț.

Totul a început în urmă cu fix o săptămână, când un buzoian de 57 de ani a sunat la 112 și a reclamat faptul că i-a fost furată mașina pe care o parcase în curtea unei societăți comerciale. Buzoianul își lăsase mașina în parcare, iar când a terminat programul de lucru nu a mai găsit-o. Polițiștii au demarat cercetările și au aflat că hoțul este un tânăr de 16 ani, din Ialomița. Potrivit unor surse, adolescentul venise la Buzău pentru a merge la Drăgaică. În momentul în care a vrut să se întoarcă acasă, a făcut autostopul, dar fără succes. Așa că a mers în parcarea unei firme din zonă,a încercat portierele mașinilor până când a găsit-o pe cea pe care proprietarul o lăsase cu cheile în contact. Minorul s-a urcat la volan și s-a făcut nevăzut. A condus până la Bărbulești, Ialomița.

Miercuri, poliţiştii buzoieni au descins la domiciliul tânărului, însă nu l-au găsit acasă. A fost depistat ulterior la sute de kilometri de casă.

“La data de 24 iunie a.c., poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în Ialomița, la imobilul utilizat de o persoană cercetată pentru furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Perchezițiile s-au derulat în baza autorizațiilor emise de Judecătoria Buzău.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe bunuri utile soluționării cauzei. Întrucât persoana cercetată nu a fost depistată la domiciliul său în momentul efectuării percheziției domiciliare, polițiștii au demarat investigații specifice, reieșind indicii că aceasta s-ar afla în Gorj.Tânărul a fost depistat de polițiști pe raza municipiului Târgu Jiu și a fost condus la sediul poliției pentru audieri.”

De asemenea, polițiștii au descoperit și autoturismul furat, în municipiul Urziceni. Mașina fusese lăsată lângă un centru de colectare fier vechi, cel mai probabil cu gândul de a o vinde.

Adolescentul din Ialomița a fost reținut pentru 24 de ore fiind acuzat de furt calificat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Activitățile au fost realizate de IPJ Buzău, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița, Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Gorj.