Actualitate

Controverse după emiterea unui mesaj RO-ALERT la Buzău

foto arhivă

Un mesaj RO-ALERT emis, duminică după-amiază, de ISU Buzău a reușit să provoace numeroase controverse, dar și nemulțumiri, fiind considerat inoportun de către unii buzoieni. Textul mesajului avertizează, în condițiile unei vremi instabile, cu privire la pericolul inundațiilor. Până aici nimic în neregulă, dar textul continuă într-o notă de ambiguitate care în loc să-și atingă scopul, creează panică și nemulțumire. Iată mesajul!

Ambiguitatea este creată de sintagma ”zonă inundabilă”. Pe bună dreptate, mulți buzoieni s-au întrebat care sunt criteriile după care o zonă poate fi încadrată în categoria ”inundabilă”. Unii, ducând ideea mai departe, au adresat întrebarea asistenților de inteligență artificială.

Un părinte nemulțumit de situația creată se întreabă, într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, ”Ce o putea sa gandeasca acel “domn” care scrie asemenea mesaj!? Doamne fereste! ” după ce relatează că l-a sunat copilul pe care îl lăsase singur acasă, speriat după ce a primit mesajul RO-ALERT.

Nu au intârziat criticile și ironiile după emiterea mesajului:

”Eu sunt la etajul 1 și am un vecin care m-a inundat de 4 ori până acum. Deci, mă îndrept spre zona de refugiu?”

Rămâne de văzut dacă textul și oportunitatea transmiterii lui sub forma de RO-ALERT vor fi analizate și de comanda ISU Buzău în așa fel încât, pe viitor, mesajele de acest tip să își atingă obiectivul și anume acela de a informa populația în legătură cu pericole iminente și modul potrivit de a reacționa.

Autorul știrilor

Cătălina Jingoiu

2 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • Vad ca ii cataloghezi ca bugetari. Intreb si eu, in afara de salariul minim ce altceva face un privat din Buzau pentru economie? Banuiesc ca nu avem prin Buzau seful dedeman, emag sau altex. Daca nu, atunci privatii sa lase gargara si semințele si berea in locul de joacă pentru copii si sa se bage la buget, sa vada cat de greu este sa muncești cu niste persoane care chiar au învățat carte. Incompetenti sunt peste tot, dar ca la privat la Buzau nu am vazut. Du-te la orice service auto, monteaza o instalație de aer condiționat, vezi cum se fac construcțiile de case, sa vezi incompetenti la rang de destepti si ei nu au 8 clase. Buzau nu este Bucuresti, amigo, sectorul privat nu fave parte din aceeași aristocrație corporatista. Privatii la Buzau sunt doar asistati social pe munca minima.
    Or fi bugetarii batuti in cap, dar in Buzau sectorul privat este mult sub nivelul bugetarilor, din toate punctele de vedere.