Actualitate

Buzoienii, invitați la prima ediție a Buzău Wine Fest! Vor fi trei zile dedicate vinului și tradițiilor. Programul complet, AICI

Ultimul weekend al verii 2026 aduce, la Buzău, un eveniment în premieră, organizat într-una dintre cele mai importante zone viticole ale județului. În perioada 28–30 august, la Pietroasele, are loc prima ediție a Buzău Wine Fest, un festival dedicat vinului, patrimoniului, tradițiilor și identității locale. Timp de trei zile, participanții sunt invitați să descopere vinurile produse de cramele buzoiene, meșteșugurile tradiționale, produsele locale, dar și expoziții și demonstrații istorice. Serile vor fi animate de concerte susținute de artiști renumiți.

Festivalul debutează vineri, 28 august, de la ora 17.00, cu un moment spectaculos, dedicat începutului recoltei: ceremonia tradițională de zdrobire a strugurilor. Seara continuă și se încheie în aceeași notă.

 “Programul artistic începe vineri, 28 august, de la ora 17:00, când pe scena Buzău Wine Fest vor urca Ansamblul Folcloric Cătălin Bălan „Plaiurile Mioriței”, Denis Dumitrache, Alexia Anton, Alexia Butmălai, Briana Pătrașcu, Filofteia Drăghici, Adelina Dedu, Daria Anghelache, Cristina M. Nicolae, Diana Ștefănescu și Ioana Matei. Una dintre principalele atracții ale primei seri va fi concertul susținut de Zdob și Zdub”, anunță organizatorii- Centrul Județean pentru Artele Spectacolului și Cultură „George Ciprian” Buzău și Consiliul Județean Buzău.

Sâmbătă, atmosfera de festival continuă cu spectacole susținute de Taraful Ionel Tudorache și AMNA. Duminică, în ultima zi a festivalului, programul începe mai devreme, de la ora 11.00. Publicul va putea asista la reconstituiri istorice și demonstrații susținute de Garda Apulum, precum și la ateliere interactive și alte activități dedicate tradițiilor și patrimoniului.

Pe lângă spectacole și demonstrații, festivalul de la Pietroasele va reuni producători locali, artiști și meșteșugari.

 “Publicul va putea descoperi sculptură, pictură, cosmetică artizanală, mărgele, pirogravură, bijuterii din lut polimeric și din pietre, produse din lavandă, ceramică și olărit, dar și tablouri realizate din sârmă de cupru.”

Vinul va ocupa un loc central în cadrul evenimentului. Nouă crame și producători de vin vor fi prezenți la Buzău Wine Fest, oferindu-le vizitatorilor ocazia de a degusta și de a descoperi vinurile produse în zona Buzăului.

Festivalul se desfășoară în perioada 28-30 august, în Pietroasele – Zona Tezaur, iar accesul este liber.