Un caz înregistrat zilele trecute la Scutelnici readuce în prim-plan una dintre cele mai periculoase metode prin care sunt păcăliți, în special, vârstnicii, metoda “Accidentul”. Un bătrân de 93 de ani a rămas fără suma de 90.000 lei după ce a fost convins, la telefon, că nepotul său are grave probleme de sănătate și are nevoie urgent de o sumă mare de bani.
“Din cercetări a reieșit că persoana vătămată ar fi fost indusă în eroare în urma unor apeluri telefonice, în care interlocutorul ar fi invocat motive medicale cu privire la starea de sănătate a nepotului acestuia, în scopul obținerii unor foloase materiale, prin prezentarea mincinoasă a calității de medic. În acest caz, persoana a solicitat toți banii deținuți de către partea vătămată, context în care ar fi primit de la păgubit suma de 90.000 de lei”, transmite IPJ Buzău.
După ce bătrânul a discutat cu rudele și a aflat că a fost înșelat, a cerut ajutorul polițiștilor. Oamenii legii l-au identificat pe escroc, un constănțean de 22 de ani.
“Fapta a fost sesizate poliţiei la data de 17 august a.c., de către un bărbat, de 93 de ani, din Scutelnici. La data de 27 august a.c., în continuarea cercetărilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale într-o cauză penală privind o înșelăciune prin metoda “Accidentul”, s-a stabilit că persoana bănuită este un tânăr de 22 de ani, din Constanța. În urma administrării unui probatoriu complex, polițiștii l-au identificat pe tânăr, acesta fiind depistat în municipiul Bacău.
În baza mandatului de aducere, polițiștii din Buzău l-au condus pe tânăr la sediul poliției pentru audieri, fiind reținut pentru 24 de ore pentru înșelăciune.”
Deși metoda Accidentul este una veche și intens mediatizată, escrocii continuă să profite de persoanele în vârstă și să obțină sume importante de la victime Pentru a fi feriți de astfel de infractori, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău vine cu un set de recomandări:
- -Manifestaţi prudenţă şi verificaţi dacă ceea ce vi se comunică prin telefon este adevărat, prin apelare la serviciile de informaţii clienţi de la operator sau prin contactarea persoanelor vizate;
- -Nu daţi dovadă de credulitate atunci când sunteţi contactat telefonic de persoane care pretind a fi reprezentaţi ai diferitelor firme sau chiar instituții;
- -Nu daţi curs solicitărilor venite din partea persoanelor pe care le cunoaşteţi doar prin intermediul telefonului;
- -Nu achitaţi niciodată sume în avans pentru ridicarea unor premii/colete sau nu achitații diferite servicii, fără să vă asigurați de existența lor;
- -Nu comunicaţi niciodată informaţii personale confidenţiale (CNP, serie buletin, conturi bancare, parole, domiciliu etc);
- -În situaţia în care sunteţi contactat de o persoană care pretinde că vă reprezintă o rudă sau că ajută persoana în cauză şi solicită sume de bani pentru rezolvarea unor probleme grave, apelaţi imediat persoana în cauză (pe numărul pe care îl cunoaşteţi) pentru a verifica aspectele aduse la cunoştinţă telefonic.
Dacă, totuşi, sunteţi victimă a unor astfel de fapte, sesizaţi imediat Poliţia pentru a fi demarate verificările ce se impun.





Adaugă comentarii