Actualitate SĂNĂTATE

Dr. Bogdan Micu aduce la Buzău tratamentul care poate vindeca hepatita C în mai puțin de trei luni. Terapia este gratuită, decontată prin CJAS

Tratamentul de zeci de mii de euro care vindecă hepatita de tip C este acum disponibil și pentru pacienții din Buzău. Este vorba despre terapia antivirală interferon-free, care poate duce la vindecarea hepatitei C în mai puțin de trei luni.

Reușita aparține medicului Bogdan Micu, medic primar boli infecțioase la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, care, susținut de Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Buzău, prin președintele Simona Anghel și dr. Florentina Murariu, precum și de economistul Claudiu Damian, a făcut toate demersurile necesare pentru ca Buzăul să fie inclus pe lista județelor care pot prescrie acest tratament salvator, scutind astfel pacienții de drumuri către spitalele din marile centre universitare, unde terapia era disponibilă, în mod gratuit, de câțiva ani.

„Am avut pacienți care nu aveau posibilitate să meargă la București. Acolo, dacă ajungeau, existau programări și pe două-trei luni. Oamenii erau nevoiți să aștepte. Atunci am zis că trebuie să fac tot ce pot pentru ca și Buzăul să poată prescrie tratamentul antiviral interferon-free. Anul trecut, în luna august, am făcut un memoriu către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate și anul acesta, prin noul ordin dat de președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, am reușit ca și pacienții din Buzău să beneficieze de acest tratament”, a spus dr. Bogdan Micu.

Demersul făcut de dr. Bogdan Micu poate aduce salvarea pentru pacienții care sunt diagnosticați cu hepatita C și care, în urma administrării acestui tratament, se pot vindeca în 8-12 săptămâni.

„Prin această schimbare importantă, pacienții diagnosticați cu hepatită C din județul Buzău vor avea acces, mai aproape de domiciliu, la tratamentul antiviral modern, fără interferon. Acest tratament vindecă hepatita C în proporție de 100%, scăzând astfel și riscul de a dezvolta cancer hepatic și ciroză cu virusul hepatitic C. Tratamentul constă în administrarea unui comprimat pe zi, timp de 8-12 săptămâni, în funcție de schema aleasă de medicul curant”, a declarat dr. Bogdan Micu.

Cel mai important este că tratamentul salvator poate fi accesat în mod gratuit, ceea ce înseamnă că are șansa la vindecare un număr cât mai mare de pacienți, în condițiile în care costurile inițiale ale acestei terapii se ridică la câteva zeci de mii de euro.

„Pacienții cu hepatită C din județul Buzău se pot adresa și Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Râmnicu Sărat pentru evaluare și pentru informații privind accesul la tratamentul antiviral interferon-free, în condițiile prevăzute de protocoalele medicale în vigoare”, a scris dr. Bogdan Micu pe Facebook.

Potrivit datelor publicate de INS, la nivel mondial, aproximativ 300 de milioane de persoane trăiesc cu hepatită virală, iar boala provoacă anual 1,3 milioane de decese.

„De Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei, Institutul Clinic Fundeni atrage atenția că, în ciuda progreselor remarcabile în prevenție, diagnostic și tratament, hepatitele virale B, C și D continuă să reprezinte una dintre cele mai mari provocări pentru sănătatea publică”, a anunțat INS.