Actualitate

Mașinile parcate pe o stradă din Buzău, lovite ca la popice. Constatările polițiștilor, îngrijorătoare

ARHIVĂ

Beat și fără permis, a furat o mașină și a plecat la plimbare pe străzile din municipiul Buzău. S-a oprit abia după ce a lovit mai multe mașini parcate.

Este cazul unui tânăr de 24 de ani, din Buzău. Azi noapte, tânărul a petrecut consumând alcool și chiar substanțe interzise. La un moment dat, a observat într-o parcare o mașină cu cheile în contact. Cum proprietarul lăsase și portierele descuiate, tânărul s-a urcat la volan și a pornit la plimbare. Starea în care se afla  și faptul că nu avea experiență la volan, neavând permis, au făcut ca buzoianul să  scape controlul volanului. Tânărul a lovit, ca la popice, 4 mașini parcate în cartierul Micro 14. Un bărbat l-a observat și a încercat să îl oprească, dar fără succes. Între timp, au fost sesizați polițiștii. Au pornit în căutarea fugarului și l-au prins în scurt timp.

“În noaptea de 20/21 noiembrie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău au fost direcţionaţi să intervină pe o stradă din municipiul Buzău, unde un bărbat sesizase că un conducător auto a tamponat mai multe autoturisme parcate. Apelantul, un bărbat în vârstă de 52 de ani, din Buzău, ar fi încercat să oprească persoana în cauză, însă aceasta s-a opus prin acte de violență, împrejurare în care a reușit să fugă.  Din investigaţii a reieşit că principalul bănuit este un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Buzău, fiind depistat la scurt timp de la sesizare de către poliţişti. Bănuitul ar fi profitat de faptul că un autoturism era neasigurat, având cheile în contact și l-ar fi sustras, ar fi intrat în coliziune cu mai multe autoturisme parcate şi, ulterior, ar fi abandonat autoturismul la câteva străzi”, anunță IPJ Buzău.

Polițiștii au stabilit și de ce buzoianul a încercat să se facă nevăzut.

“Tânărul de 24 de ani a fost testat cu aparatele drugtest și etilotest, care au indicat concentraţii de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat și valoare pozitivă la substanțe interzise (metamfetamină). De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date ale Poliţiei Române s-a stabilit faptul că bănuitul nu deține permis de conducere.”

Buzoianul a fost reținut pentru 24 de ore pentru tâlhărie calificată, conducere fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și a altor substanțe. Tânărul, aflat de ceva vreme în evidența poliției pentru comiterea de mai multe furturi, va fi prezentat Parchetului pentru luarea unei măsuri preventive.