Actualitate

(FOTO&VIDEO) Lăudați de MAI, premiați de IPJ. Ei sunt polițiștii buzoieni care au evitat o tragedie pe calea ferată

Luna februarie, cod portocaliu de ninsori și viscol. Toate forțele de ordine erau mobilizate în teren pentru a ajuta la deblocarea drumurilor. Daniel, Sebastian și Mădălin ajutau la deszăpezirea Drumului Național 2 E85 când au fost anunțați prin stație să meargă urgent către calea ferată, în punctul Valea Râmnicului-Rubla, unde un tir a rămas blocat pe șine. În zonă era viscol puternic, iar vizibilitatea era redusă.

În câteva minute, cei trei polițiști au ajuns la locul indicat. Într-adevăr, un tir era blocat chiar pe calea ferată, iar mai mulți localnici încercau să ajute la degajarea căii ferate. Brusc, semnalul acustic de la trecerea la nivel cu calea ferată a anunțat că se apropie un tren. Era nevoie de o soluție rapidă. Cei trei polițiști s-au mobilizat și au acționat, evitând o tragedie. Trenul a fost oprit la timp, iar mașina de mare tonaj a fost scoasă de pe calea ferată.

La acel moment, modul în care au acționat cei trei polițiști buzoieni a fost dat exemplu de Ministerul Afacerilor Interne, într-o postare pe Facebook, iar la adresa lor au curs aprecieri din toată țara. Postarea a adunat mii de like-uri, share-uri și comentarii. De altfel, Șansa News a scris încă de atunci despre acest subiect, după cum puteți vedea aici.

Acum, cu ocazia aniversării Zilei Poliției Române, cei trei au fost chemați să participe la ceremonia festivă, unde au fost felicitați și premiați chiar de inspectorul-șef al IPJ Buzău, cms. șef Laurențiu Pantazi.