La 30 de ani, un elev al Școliii Militare de la Boboc demonstrează că performanța se poate construi atât în sport, cât și în cariera militară. Cătălin Cozma reușește să îmbine disciplina dobândită în anii de sport de performanță cu pregătirea militară, având un parcurs care atrage atenția prin rezultate și ambiție.
Originar din Bacău, Cătălin este în prezent elev al Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc, unde urmează programul de formare pentru subofițeri, la specializarea Radiolocație. Înainte de a ajunge la Boboc, a activat ca soldat gradat profesionist și parașutist în cadrul Batalionului 53 Comando „Smaranda Brăescu”, unitate aflată în subordinea Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale. Și-a dorit însă să evolueze și să facă un nou pas în carieră, așa că a ales școala de la Boboc, pentru a deveni subofițer al Forțelor Aeriene Române.
Pe lângă cariera militară, tânărul din Bacău are în spate peste 20 de ani de sport de performanță, timp în care a obținut rezultate importante atât pe plan național, cât și internațional.
“Săriturile în apă au însemnat pentru el mai mult decât competiție. Au însemnat disciplină, autocontrol și puterea de a depăși fiecare limită. Rezultatele obținute confirmă acest parcurs remarcabil:
- -Campion național și absolut la toate categoriile de vârstă, juniori și seniori
- -Campion internațional de Grand Prix
- -Locul IV la Campionatele Europene
- -Locul XI la Campionatele Mondiale
Cătălin spune că sportul l-a ajutat să își formeze disciplina și autocontrolul, calități care i-au fost utile și în cariera militară”, transmit reprezentanții Școlii Militare.
Experiența acumulată în sport și dorința de a evolua cât mai mult l-au ajutat enorm pe Cătălin. Tânărul este un exemplu clar că performanța poate fi construită prin perseverență și muncă, indiferent de domeniu.
„Am învățat că adevărata victorie nu apare atunci când urci pe podium, ci atunci când alegi să nu renunți. În sport și în cariera militară, vocația înseamnă să continui să muncești chiar și atunci când nimeni nu vede efortul tău”.
În această perioadă, la Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene „Traian Vuia” au loc înscrieri pentru noul an. Tinerii care vor să urmeze o carieră militară se mai pot înscrie la unitatea de învățământ din Boboc până la data de 5 iunie.






Adaugă comentarii