Val de accidente pe șoselele din județul Buzău. După ce noaptea trecută o tânără de 19 ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe DN2E85, un nou accident s-a produs pe aceeași șosea. Potrivit IPJ Buzău, este vorba despre o coliziune între două autovehicule, la Potârnichești. Două persoane sunt evaluate medical la fața locului. O tânără de 21 de ani și o fetiță de doar 1 an au fost transportate la spital.
“Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba despre o coliziune între autoturismul condus pe direcția Focșani către Buzău de către o șoferiță în vârstă de 24 de ani, din Poșta Câlnău și mașina care circula din sens opus, la volanul căreia se afla un conducător auto de 26 de ani, din Vaslui. Accidentul s-a soldat cu rănirea a două pasagere din mașina șoferiței, o tânără de 21 de ani și o minoră în vârstă de 1 an, ambele din Poșta Câlnău. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”
Un alt accident s-a produs aproape în același timp, dar de data aceasta în municipiul Buzău. Un pieton a fost lovit de o mașină în centrul orașului, la intersecția străzilor Transilvaniei și Unirii.
‘Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Focșani către Ploiești, de către un șofer în vârstă de 44 de ani, din Valea Râmnicului a surprins și accidentat un pieton care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure. Pietonul, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Prahova, a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”
Traficul este dirijat. Vom reveni cu detalii!






Adaugă comentarii