Intervenție de amploare a pirotehniștilor buzoieni. Cel mai mare depozit de muniție subteran, descoperit în ultimii ani pe raza județului Buzău, a fost scos la lumină de pirotehniștii din cadrul Inspectoratului Județean Pentru Situații de Urgență.
Totul s-a întâmplat în cursul zilei de marți, 16 ianuarie, în municipiul Râmnicu Sărat. Alarma a fost dată de muncitorii care, în timp ce efectuau lucrări de excavare, au descoperit ceea ce păreau a fi proiectile îngropate. Angajații au întrerupt activitatea și au sunat la 112. Echipajul de pirotehniști ajuns la fața locului a demarat procedurile de asanare a terenului. Misiunea a durat patru ore, timp în care au fost scoase la lumină nu mai puțin de 𝟯𝟰𝟴𝟳 obiecte de muniție, proiectile și dispozitive explozive provenite, cel mai probabil, din cel de-al Doilea Război Mondial.
Potrivit ISU Buzău este vorba despre cel mai mare depozit de muniție subteran identificat în ultimii ani pe raza județului Buzău.
”Ulterior întocmirii documentelor la fața locului, echipajul pirotehnic al inspectoratului a transportat muniția în condiții de siguranță la depozitul special destinat unde va rămâne până la executarea procedurilor de distrugere”, informează ISU Buzău.
De asemenea, reprezentanții ISU transmit și câteva recomandări pentru cei care s-ar putea afla într-o situație similară.
”Atenționăm populația că în ciuda stării avansate de coroziune, muniţiile rămase neexplodate din timpul conflictelor militare pot fi încă active și, manevrate necorespunzător, pot provoca adevărate tragedii. Persoanele care găsesc elemente de muniţie neexplodate au obligaţia de a apela numărul unic 112, pentru a anunţa evenimentul. Efectuarea acestui anunţ NU implică cu nimic cetăţeanul, însă neinformarea autorităţilor se sancţionează potrivit legislaţiei în vigoare!”, informează ISU.



Adaugă comentarii