Actualitate

A fost ger să crape pietrele! Zona din Buzău unde a fost cel mai frig azi-noapte

Până marți dimineață, la ora 10.00, întreaga țară se află sub incidența unei informări meteo de vreme deosebit de rece pentru această perioadă, cu brumă și îngheț la sol. Noaptea, temperaturile se apropie sau scad simțitor de pragul înghețului.

Frigul pătrunzător s-a resimțit din plin în tot județul. Peste tot au fost temperaturi negative, dar, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, cel mai frig a fost pe vârful Penteleu. Aici a fost ger în toată regula, termometrele indicând -9.8 grade Celsius.

În ceea ce privește zonele locuite, cel mai frig a fost la Bisoca, unde s-au înregistrat -3,3 grade. Alte temperaturi negative înregistrate azi-noapte: -1,6 grade la Pătârlagele, -0,8 la Râmnicu Sărat, -0,5 la Buzău.

Ziua, în schimb, în Buzău a fost ceva mai bine, după cum arată și măsurătorile efectuate de ANM. Peste tot în județ au fost temperaturi pozitive, excepție făcând vârful Penteleu, unde maximele au fost tot negative.