A crezut că se poate ascunde la nesfârșit și va scăpa fără să stea un minut după gratii, dar s-a înșelat. La 4 luni după ce a fost condamnat la 1 an şi 5 luni închisoare pentru nereguli comise în trafic, a fost prins de polițiști și trimis după gratii.
Este cazul unui buzoian de 38 de ani. Bărbatul a ajuns să fie condamnat în toamna anului trecut după ce a fost prins la volan în mod repetat, deși nu avea permis de conducere. A fugit din țară, încercând să scape de pedeapsă.
„Pe numele acestuia figura mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis în data de 7 septembrie de către Judecătoria Buzău, prin care bărbatul era condamnat la o pedeapsă de 1 an și 5 luni cu închisoarea pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Buzău.
O vreme, buzoianul s-a ascuns în Austria. Dar, luna trecută a ales să se întoarcă în țară pentru a petrece sărbătorile de iarnă împreună cu familia. Așa a fost depistat de polițiști și încătușat. Buzoianul își va ispăși pedeapsa în Penitenciarul Focșani.
Adaugă comentarii