Actualitate

ABSENTEISM RIDICAT LA PROBA DE MATEMATICĂ A EVALUĂRII NAȚIONALE. Ce a ținut departe de sălile de examen sute de elevi?

Absenteism ridicat în salile de examen la proba de matematică a Evaluarii Naționale. Aproape 10 la sută dintre elevii de-a opta înscriși la examen nu s-au prezentat miercuri în sălile de clasă.

Este ziua cu cele mai mari emoții pentru absolvenții de gimnaziu. La ora 9.00, s-a dat startul celei de-a doua probe de la Evaluarea Națională. Miercuri, 17 iunie, absolvenții de gimnaziu susțin proba la matematică, cea pe care ei o consideră de altfel și cea mai grea din examen.

Pe lângă emoțiile examenului, elevii au avut de trecut din nou de proba termometrului pe care, la fel ca și la proba de limba și literatură română, au trecut-o cu brio toți candidații prezenți în centrele de examen.

”Elevii au venit la centrele de examen începând cu 7.30 -8.00. La ora 9.00 toți erau în sălile de examen. Nu am avut incidente. Examenul a început și se desfășoară conform regulilor impuse de Ministerul Educației”, a spus Ionel Meiroșu, șeful IȘJ Buzău.

Au fost însă și elevi care nu s-au prezentat la centrele de examen, iar numărul absenților de miercuri este mai mare decât cel înregistrat la prima probă a Evaluării.

”Din cei  3833 de elevi înscriși, astăzi au fost absenți din sălile de examen  348 de elevi, numărul lor fiind cu 17 mai mare decât cei care nu s-au prezentat la proba de limba și literatură română”, a spus Ionel Meiroșu.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev, iar probele vor fi monitorizate audio-video.

În total, în județul Buzău, sunt organizate 103 centre de examen.

Primele rezultate vor fi comunicate pe data de 22 iunie, până la ora 14,00 (în centrele de examen).

Contestaţiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16,00 – 19,00) şi 23 iunie (între orele 8,00 – 12,00). Acestea pot fi depuse/ transmise şi prin mijloace electronice. 

Anunţul Buzoian

Implică-te!

Publicitate

Publicitate