Actualitate

(FOTO) Accident cu două victime. Trafic dirijat pe un drum național intens circulat

UPDATE: Polițiștii buzoieni vin cu detalii privind dinamica accidentului de pe DN1B. În cele din urmă, 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după impactul dintre cele două mașini, inclusiv un adolescent de 15 ani.

“Din primele date de la fața locului, în timp ce conducea autoturismul pe direcția Mizil către Buzău, un șofer în vârstă de 73 de ani, din Săhăteni, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus pe aceeași direcție de mers, de către un tânăr de 25 de ani, din Constanța. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferilor și a pasagerului șoferului de 73 de ani, un minor de 15 ani, din Săhăteni. În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”

ȘTIREA INIȚIALĂ: Un accident rutier a fost semnalat miercuri pe  DN1B, în localitatea Săhăteni. Din primele date oferite de IPJ Buzău, în accident au fost implicate două vehicule. În urma impactului față- spate dintre cele două mașini, două persoane au fost rănite și necesită îngrijiri medicale. Una dintre acestea a rămas încarcerată. După scoaterea victimei din mașină, ambele persoane rănite au fost transportate la spital.

Echipaje de la IPJ se află la fața locului. Traficul este dirijat.

Pe de altă parte, pentru că locul accidentului este aproape de județul Prahova, s-a cerut ajutorul unui echipaj de la ISU Prahova.

Etichete

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian