UPDATE: Pe lângă asistenta SAJ Buzău, alte 5 persoane sunt transportate la Urgențe. Este vorba despre 4 persoane din autoturismul implicat în accident, printre care o adolescentă de 16 ani, care a suferit un traumatism la mână.
Al cincilea pacient este bolnavul care se afla în ambulanța cu care urma să ajungă la București. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Buzău, pacientul a scăpat fără leziuni în urma accidentului, însă, a fost transportat la spital ținând cont că el ar fi trebuit transferat de la unitatea medicală la București.
UPDATE: Asistenta din cadrul SAJ Buzău, rănită în urma accidentului produs în această după-amiază pe DN 2 E85, în timp ce însoțea un pacient ce era transportat la București, a fost dusă la UPU, cu un traumatism cranio-cerebral. Leziunile suferite de asistentă în urma impactului au fost extrem de grave. Inițial, ea a intrat în comă pentru scurt timp. După ce colegii săi au ajuns la fața locului pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor, femeia și-a revenit. Printre angajații de la SAJ care au fost alertați prin stație în momentul producerii accidentului se afla și soțul asistentei, care a fost șocat să afle că partenera sa de viață se numără printre victime. La momentul postării acestui material asistenta se află la UPU, starea ei fiind stabilă.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Un accident grav s-a produs, luni după amiază, pe DN 2 E 85, la Spătaru. Din primele date de la fața locului, trei vehicule s-ar fi ciocnit. Ar fi vorba despre un autoturism, un autocamion și o ambulanță SAJ Buzău.
Potrivit unor surse, în ambulanță se afla un pacient. În urma impactului dintre autospecială și autoturism, asistenta aflată în ambulanță ar fi fost rănită, fiind transportată la UPU cu traumatism cranio-cerebral. Ambulanța implicată în accident transporta un bolnav de la Buzău la o clinică din București.
În urma accidentului, traficul este blocat pe DN2E85.
“Trafic blocat pe DN2E85, în localitatea Spătaru, accident rutier. Din primele date se pare că 6 persoane ar necesita îngrijiri medicale”, anunță IPJ Buzău.









Adaugă comentarii