Actualitate

Accident mortal pe DJ 203 K. Cine se afla la volan

Un accident soldat cu moartea unei persoane s-a produs, miercuri după amiază, pe DJ 203 K, la Mânzălești. Un bărbat care încerca să traverseze strada a fost lovit de o mașină. În urma impactului, bărbatul și-a pierdut viața.

Primele date arată că victima a vrut să traverseze drumul județean, dar nu s-a asigurat. Ar fi trecut prin spatele unei autoutilitare staționate și ar fi ieșit direct în fața mașinii care l-a lovit în plin.

Surse șansanews.ro spun că la volanul vehiculului s-ar fi aflat un fost polițist. Șoferul de 61 de ani, fost angajat al IPJ Buzău, a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Polițiștii au demarat cercetări pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.

“Din primele date de la fața locului în timp ce conducea autoturismul dinspre Buzău către Lopătari, un șofer în vârstă de 61 de ani, din Vintilă Vodă, ar fi surprins și accidentat un pieton care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis.

Accidentul s-a soldat cu decesul pietonului, un bărbat în vârstă de 66 de ani, din Mânzălești.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.”