Al doilea accident de muncă mortal raportat de Inspectoratul Teritorial de Muncă în mai puțin de o lună! De această data este vorba despre un bărbat care păzea unul din șantierele Autostrăzii Moldovei, respectiv cel din zona Scurtești-Vadu Pașii, acolo unde se construiește podul peste râul Buzău.
Tragedia s-a întâmplat pe 3 decembrie, iar bărbatul ar fi fost găsit chiar de ginerele său, care văzând că socrul său nu a ajuns acasă la 7 dimineața, atunci când i se termina tura, a mers la obiectivul de pază să vadă ce s-a întâmplat. Când a ajuns acolo, ușa barăcii în care se adăpostea pe timpul nopții socrul său era închisă, fiind nevoit să o spargă. Din păcate, când a intrat, bărbatul era mort. În încăpere a fost găsită o butelie și o instalație improvizată care, se pare, era folosită pentru a încălzi încăperea pe timpul nopții, ceea ce-i conduce pe anchetatori la concluzia că muncitorul ar fi murit intoxicat cu monoxid de carbon.
Totuși, cauza exactă a morții va fi stabilită și după rezultatul necropsiei. Cert este că, ITM Buzău a sancționat deja firma de pază cu 4.000 de lei și a dispus măsuri de remediere și a interzis folosirea acestor metode neomologate pentru încălzirea spațiilor în care trebuie să rămână peste noapte muncitorii care păzesc utilajele și materialele folosite la construcția Autostrăzii Moldovei.
Muncă la negru pe șantierul unde un muncitor a murit
Accidentul acesta vine la câteva săptămâni după ce un alt muncitor și-a pierdut viața la Săpoca, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el. Detalii AICI. De atunci, cercetările au continuat și până în acest moment s-a răspuns la cel puțin o întrebare lansată atunci, imediat după tragedia care a luat o viață și a băgat în spital o altă persoană.
Este vorba despre clarificarea cu privire la forma de angajare a persoanelor care lucrau la canalizarea de la Săpoca. ITM a anunțat că , deocamdată, a găsit o singură persoană fără forme legale, respectiv bărbatul care a ajuns în spital. Pentru acesta angajatorul ar fi trimis contractul de muncă sâmbătă, adică la o zi după accident, practică cu care inspectorii de muncă nu au fost de acord și au considerat că bărbatul ar fi muncit la negru în ziua tragediei. Firma a fost sancționată cu 20.000 de lei. Bărbatul care a murit ar fi fost angajat doar de o zi, practic a decedat în prima zi de muncă.
Rămân totuși alte întrebări cu privire la respectarea prevederilor din domeniul securității și sănătății în muncă, aspecte care, de altfel, au și condus la această tragedie. Și aici, este vorba despre neasigurarea malului de pământ de pe marginea șanțului în care se aflau cele patru persoane când acesta s-a prăbușit, o regulă de bază în construcții. De asemenea, de ce muncitorii nu aveau echipament iar aici o explicație ar fi și faptul că persoanele respective nici nu aveau nici fișa de protecția muncii semnată. În concluzie, și în acest caz ancheta continua și mai sunt lucruri de lămurit și, cu siguranță, și sancțiuni ce vor fi aplicate.
Pe de altă parte, un comunicat emis de ITM arată că normele de securitate și sănătate în muncă sunt foarte puțin luate în seamă de unii angajatori. Doar în urma controalelor efectuate în luna noiembrie, la 40 de agenți economici, au fost sancţionaţi 16 angajatori şi s-au aplicat 18 sancţiuni contravenţionale, respectiv, 3 amenzi în cuantum de 11.500 lei şi 15 avertismente.
Deficienţe frecvent constatate:
- lipsa organizării activității de prevenire și protecție;
- instruire insuficientă în domeniul securității și sănătății în muncă;
- lipsa examenului medical periodic – medicina muncii;
- nerespectare termene de cercetare a evenimentelor care produc incapacitate temporară de muncă;
- lipsă pregătire profesională în domeniul securității și sănătății în muncă pentru lucrător desemnat / reprezentanții lucrătorilor în comitetul de securitate și sănătate în muncă.
”Au fost dispuse 18 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităţilor constatate de către inspectorii de muncă. Angajatorii au comunicat către I.T.M. Buzău 24 evenimente, în urma cercetărilor urmând să se stabilească caracterul acestora, respectiv, dacă sunt accidente de muncă sau accidente în afara muncii”, se arată în comunicatul ITM.
Adaugă comentarii