Actualitate

Adio, temperaturi crescute! Se răcește considerabil, iar schimbările se resimt chiar de azi

După o toamnă frumoasă, cu soare și temperaturi extrem de crescute, demne mai degrabă de o lună de vară, meteorologii anunță că vremea revine la normal. Temperaturile vor fi, de acum înainte, normale pentru data din calendar.

Schimbările se resimt chiar de astăzi, dar va fi o scădere treptată, astfel încât în a doua jumătate a lunii noiembrie se va ajunge la un regim termic firesc, cu maxime de cel mult 15 grade Celsius. Totuși, meteorologii se arată îngrijorați că răcirea vremii nu vine la pachet cu precipitații.

”Nici pentru următoarele săptămâni din noiembrie nu aşteptăm cantităţi importante de precipitaţii. Per ansamblu, luna noiembrie ar putea fi ar putea fi una deficitară. Precipitaţiile, oricum, în timpul iernii, climatologic vorbind, nu sunt foarte abundente”, a spus în cadrul unei conferințe directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu.

Pe de altă parte, meteorologul nu a exclus ca iarna să vină la sfârșitul acestei luni. Ar putea urma ninsori, mai ales la munte, dar și episoade severe de iarnă în lunile următoare.

”Pentru luna decembrie deja nu este ieşit din comun să apară temperaturi minime în cursul nopţii de sub minus -10 grade. Iar un ianuarie normal înseamnă cea mai rece lună din an care poate aduce şi evenimente severe, de genul viscolelor. Acestea nu sunt excluse din niciuna din lunile de iarnă. Ultimii ani ne-au arătat că nu este exclus ca manifestările de iarnă să se extindă, să mai apară şi în luna martie. Este destul de posibil, ca şi iarna trecută, ca stratul de zăpadă cel mai consistent să îl avem în zona de munte, dar cred că vom putea vorbi de acest strat mai consistent mai degrabă din luna ianuarie încolo”, a mai spus meteorologul Florinela Georgescu, citată de news.ro.