Dezvaluiri

AFACEREA GLORIA BUZĂU! Bugetul local jefuit la minut! Jucători folosiți ca paravan pentru scoaterea sumelor! Salarii cu sume amețitoare

Ancheta FIFA, adusă în atenția publicului de Șansa News AICI, cu privire la jaful financiar de la Gloria Buzău este completată de o analiză detaliată, publicată pe Facebook de consilierul municipal Irinel Cîrstea, care evidențiază și mai bine acest jaf pe bani publici sub paravanul unor „salarii uriașe pentru muncă puțină”. Cifrele prezentate de acesta sfidează orice logică economică  dacă un jucător precum James Lea Siliki a costat peste 2.700 lei pe minutul jucat, în timp ce alte salarii brute, precum cele ale lui Kevin Luckassen sau Cristian Benavente, depășeau pragul de 60.000 lei lunar.

Analiza demonstrează un management absurd la nivelul clubului Gloria, cu fotbaliști plătiți chiar și cu peste 500 de euro pentru fiecare minut petrecut pe teren. 500 euro/minut pentru un jucător la Gloria

Consilierul municipal Irinel Cârstea a demonstrat, cu cifrele pe masă, luate de pe platforma Transfermarkt.ro, cum s-au tocat banii buzoienilor. Analiza sa este bazată pe datele contractuale brute și minutele efectiv jucate de fotbaliștii  transferați în exces la Gloria Buzău, deși unii dintre ei abia prindeau foaia de joc, dar recompensați cu salarii exorbitante demne de nivelul Champions League.

Recordul absolut îi aparține lui James Lea Siliki, care a costat comunitatea 2.755 lei (circa 550 euro) pentru fiecare minut petrecut pe teren. Nici colegii săi nu au fost mai ieftini. Aranjo Ferreira a costat comunitatea circa 958 lei/minut, în timp ce Cristian Benavente sau Aleksejs Saveljevs au costat peste 500 de lei pentru fiecare 60 de secunde de activitate sportivă. Prezentăm în rândurile următoare postarea consilierului Irinel Cîrstea:

“Am analizat câteva date privind salariile și durata contractelor unor jucători de la Gloria Buzău pentru sezonul 2024-2025

Metodologia aplicată:

salariul lunar brut × numărul de luni contractuale, minutele jucate au fost preluate de pe site-ul transfermarkt

Costul real pe minut jucat

Benavente Cristian Bristol

61.497 lei × 4 luni = 245.988 lei

Minute jucate: 443

➤ Cost/minut: ~555,3 lei

Aleksejs Saveljevs

51.497 lei × 5 luni = 257.485 lei

Minute jucate: 479

➤ Cost/minut: ~537,6 lei

Aranjo Ferreira

45.286 lei × 8 luni = 362.288 lei

Minute jucate: 378

➤ Cost/minut: ~958,4 lei

Siliky James

53.719 lei × 4 luni = 214.876 lei

Minute jucate: 78

➤ Cost/minut: ~2.755,6 lei

Exact, am avut un jucator ce a câștigat peste 500 euro pe minutul de joc. Cine mai câștigă 500 euro/min în România?

Alte salarii brute

Kevin Luckassen – 61497 lei

Bradly De Nooijer – 61497 lei

Ciranni Alessandro – 50942 lei

Pinho Matos Ricardo – 50664 lei”

Diego Ferraresco – 44553 lei

Mike Botuli – 56497 lei”

Se vede clar cum Primăria și Consiliul Local au girat orbește bugete iresponsabile și grile salariale fără nicio logică, transformând clubul într-un veritabil paradis financiar, pe bani publici, pentru jucători plătiți regește să facă mai nimic.

Cifrele halucinante pe minutul de joc vorbesc despre un jaf sistematic din bani publici, unde milioane de euro s-au evaporat, lăsând în urmă datorii imense. Deși banii publici au fost alocați cu o generozitate suspectă către clubul Gloria, sumele nu au ajuns integral la jucătorii și tehnicienii care astăzi își cer drepturile în instanță. Și atunci ne întrebăm, în buzunarul cui au ajuns, de fapt, acești bani?

Cineva trebuie răspundă pentru această gestiune dezastruoasă, în care banii buzoienilor au fost alocați într-un club privat peste limitele stabilite inițial. Iar de vreme ce jucătorii și antrenorii nu și-au încasat salariile pe ultimele luni, este clar că beneficiarii reali sunt cei din afara terenului de joc.

Autorul știrilor

Florina Popescu

5 Comentarii

Apasă aici pentru a publica un comentariu

Lasă un răspuns la Anonim Cancel reply