Veste excelentă pentru sectorul zootehnic din județ! Crescătorii de animale și administratorii marii ferme de porci din comuna Săhăteni pot respira ușurați. Rezultatele testelor de laborator au ajuns de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală la DSVSA Buzău, iar suspiciunea de boală Aujeszky, cunoscută popular și ca „râia turbată” sau pseudorabie, nu s-a confirmat.
Analizele de serologie făcute au arătat că animalele sunt sănătoase, iar restricțiile temporare de mișcare impuse exploatației au fost ridicate.
O confirmare a virusului ar fi declanșat un adevărat dezastru economic în zonă. Boala Aujeszky este o infecție virală extrem de contagioasă și agresivă. Dacă ar fi fost confirmată în ferma de reproducție din Săhăteni, care adăpostește un efectiv de aproximativ 10.000 de porci, consecințele ar fi fost dramatice, putându-se ajunge la uciderea în masă a animalelor. Acest lucru ar fi determinat pierderi financiare uriașe, blocarea livrărilor și instituirea unor zone stricte de carantină pe o rază de kilometri întregi.
Din fericire, scenariul negru a fost evitat, iar ferma își poate relua activitatea normală de livrare și reproducție.
Reamintim că alerta a fost declanșată la mijlocul acestei luni, după ce un buletin inițial pe autocontrol indicase prezența unor anticorpi la porcii din fermă, deși animalele nu prezentau simptome. ȘansaNews a scris despre acest subiect AICI.




Adaugă comentarii