Alegerile interne pentru funcțiile de conducere din organizațiile PNL-iste din teritoriu dar și pentru filialele cele mai importante din județ, intră în linie dreaptă. După ce într-o ședință recentă a Biroului Permanent Județean s-a stabilit calendarul scrutinurilor din toate filialele din județ, dar și pentru funcțiile cele mai importante de la vârful organizației județene, iată că au început să apară și primele anunțuri oficiale făcute de unii dintre candidați care, astfel, s-au și lansat în luptă.
Pentru șefia organizației județene, actualul șef interimar, deputatul Gabriel Avrămescu, a confirmat, din nou, ziariștilor șansanews.ro, că va cere votul colegilor din partid pentru un nou mandat la șefia filialei județene, în timp ce senatorul Vlad Pufu, președintele organizației municipale PNL, a declarat la rândul său, într-o emisiune la Focus Tv, că va candida și el pentru încă un mandat la conducerea liberalilor din municipiul reședință de județ.
În ultimele ore, însă, au apărut și câteva nume surpriză care ar putea intra în luptă. Unele dintre aceste nume au confirmat candidatura, altele au transmis că se mai gândesc. Mai mult, până la închiderea perioadei de înscriere a candidaturilor, mai pot apărea și alte nume, susțin surse din partid.
În ceea ce privește șefia organizației județene, o candidatură sigură până în momentul redactării acestui material este cea a actualului interimar, deputatul Gabriel Avrămescu. El a declarat pentru șansanews.ro că, deja, s-a stabilit calendarul alegerilor interne și că el va candida sigur:
“S-a stabilit calendarul alegerilor din ședința BPJ din 4 iunie. În luna iunie s-a stabilit să fie alegeri în toate organizațiile locale din județ. La începutul lunii iulie se va organiza și Conferința Județeană de Alegeri a conducerii partidului.(..) iar eu, am anunțat, de la început, că voi candida pentru șefia organizației, așa că răspunsul este Da! În acest moment, nu știu dacă voi avea și alți contracandidați. PNL este un partid important, este firesc să fie și contracandidați, așa că nu mi-e teamă de nicio bătălie politică”, a mai afirmat deputatul Gabriel Avrămescu.
Surse de presă susțin, însă, că ar mai fi și alți doritori pentru cea mai înaltă funcție din PNL Buzău. De exemplu, unul, despre care voci avizate susțin că ar putea candida, este Ovidiu Anghel, fost șef al PNL Buzău, candidat, la un moment dat, pentru Palatul Comunal, fost director al Electrica SA Furnizare Buzău, actualmente membru al boardului de conducere al Electrica SA România. Contactat telefonic luni dimineață de reporterii șansanews.ro, Anghel a declarat, totuși, că nu vrea să candideze pentru președinția PNL Buzău.
Un alt nume care pare că ar candida, dar nu este încă sigur 100% să intre în luptă cu deputatul Avrămescu, este cel al buzoianului Alin Văleanu. Într-o discuție cu jurnaliștii purtată luni dimineață, Văleanu a spus că e membru al PNL Sector 3 și că 50% este decis să revină la Buzău, dar o hotărâre definitivă urmează să fie luată în următoarele zeci de ore.
Alin Văleanu a fost membru PNL la Buzău, dar a înființat și alte filiale ale unor partide politice mai mici la Buzău, iar acum s-a oprit la București, la filiala Sector 3 condusă de un fost candiat la parlamentare din partea Buzăului, dar venit de la București, și anume actualul deputat PNL, Antonel Tănase. Actualmente, Alin Văleanu este președintele Directoratului Fondului Român de Contragarantare din Capitală.
Doi pentru municipiul Buzău
Cât privește cea mai importantă filială locală PNL din județ, cea a organizației municipale PNL Buzău, aici sunt anunțate două candidaturi. Primul care a anunțat cu câteva zile în urmă că vizează un nou mandat la șefia PNL Buzău este senatorul Vlad Pufu. Într-o emisiune Sens Direct de la Focus Tv, întrebat dacă va candida, senatorul a declarat ferm:
“Voi candida pentru funcția de președinte al organizației municipale a PNL Buzău”. De asemenea, senatorul Vlad Pufu a transmis că va candida și pentru o funcție de conducere la nivelul organizației județene a PNL Buzău.
Tot la municipiu s-a mai anunțat în ultimele ore o candidatură, și anume cea a lui Laurențiu Gabriel Banu. Întrebat tot luni dimineață dacă își va depune candidatura, el a răspuns reporterilor șansanews.ro, afirmând:
”Informațiile că voi candida pentru președinția filialei municipale PNL Buzău sunt corecte. Evident, îmi voi depune candidatura”, a explicat Laurențiu Gabriel Banu.
Potrivit datelor existente pe pagina de Facebook a lui Gabriel Banu, el este inspector la Inspectoratul de Stat pentru Controlul Transportului Rutier.
Deocamdată, aceasta este poza la minut a alegerilor interne din PNL Buzău. De bună seamă că pe parcursul zilelor viitoare vor putea apărea și alți candidați pentru funcții de la diferite niveluri de conducere ale filialei județene a PNL.
Un ultim nume apărut ca putând fi un candidat la șefia Organizației Județene a PNL Buzău este cel al fostului primar de Balta Albă, Georgian Calotă.
Contactat miercuri de reporterii șansanews.ro, Calotă a afirmat că există posibilitatea unei candidaturi dar că încă nu este hotărât, rămânând să se decidă în zilele următoare.
Georgian Calotă este om de afaceri, dar, totodată, unul dintre cei care au făcut aproape tot timpul opoziție din interior conducerilor PD, PDL și acum PNL, indiferent de numele șefilor acestor formațiuni politice.
Adaugă comentarii