Actualitate

Am văzut-o și p-aasta! Cum să aterizezi cu mașina pe stâlpul separator

Nu știm exact ce îți trebuie pentru a aduce o mașină în poziția din fotografia de mai jos, dar știm sigur că momentul artistic oferit de șoferul care s-a aflat la volan a strâns lumea ca la urs, noaptea trecută, în parcarea unui hipermarket de pe strada Frăsinet. Accidentul a avut loc după miezul nopții. Locatarii au fost treziți de zgomotul puternic. Unii au coborât imediat să vadă despre ce este vorba. La fel de repede s-au strâns la fața locului și tineri care obișnuiesc să își piardă nopțile, la întâlniri consumate prin parcările hipermarketurilor din oraș.

Ajunși la fața locului, polițiștii l-au testat pe șoferul de 26 de ani care a reușit acrobația. Valoarea indicată la testul cu aparatul etilotest este de 0,59 la mie în aerul expirat, ceea ce îi va aduce un dosar penal.

Din fericire, nu au fost persoane rănite, iar singurele pagube sunt la mașina care s-a cățărat pe stâlp. Polițiștii trebuie să stabilească cum a ajuns mașina într-o asemenea poziție. Unii martori afirmă că, înaintea accidentului, s-au auzit zgomotele specifice unor drifturi. Dacă a fost sau nu așa, n-ar fi foarte greu de dovedit având în vedere supravegherea video din zona comercială. Cert este că, deocamdată, ancheta poliției nu confirmă altceva în afara consumului de alcool în cazul șoferului de la volan.

Autorul știrilor

Ioana Carpen

1 Comentariu

Apasă aici pentru a publica un comentariu

  • e o obisnuinta in zona ca seara sa se auda zgomot de motoare turate, scartait de roti si muzica/discutii ale grupurilor stranse langa masini.

    din pacate politia pare ca tolereaza asta …

    intrebati pe oricine locuieste in zona – cat de des parcarile si strada din vecinatate sunt zgomotoase peste limita bunului simt ?

    intrebati politia care este activitatea acesteia in zona ?