Actualitate

An nou, metehne vechi. Condiții de Ev Mediu pentru mii de elevi din Buzău, în anul școlar ce bate la ușă

Un an nou școlar stă să înceapă, însă multe dintre școlile și grădinițele din județ nu sunt pregătite deloc pentru a-i primi pe copii. Și anul acesta sunt unități care nu sunt racordate la rețeaua de apă, toaletele sunt amenajate în curte, cele mai multe fiind adevărate capcane pentru elevi. Grav este că sunt localități în care autoritățile nu au făcut nimic pentru a rezolva cât de cât problemele din anii trecuți.

Un raport al Direcției de Sănătate Publică Buzău privind situația școlilor și grădinițelor la început de an școlar, ce va fi prezentat mâine în ședința de Colegiu Prefectural, arată negru pe alb numeroasele probleme existente în unitățile de învățământ, în special în cele de la țară. Pe de o parte, și anul acesta unele școli și grădinițe vor funcționa fără autorizație sanitară.  Potrivit DSP, din cele 494  unități din județul Buzău,  doar 473  dețin  autorizație sanitară de funcționare în baza declarației pe proprie răspundere. Față de anul școlar precedent, a crescut procentul unităților autorizate sanitar cu 0,5% în mediul urban, respectiv  cu 2% în  mediul rural.” În cazul unităților neautorizate, cele mai frecvente probleme sunt legate de lipsa rețelei de apă și a canalizării. În alte cazuri, deși există apă curentă, nu este bună de băut.

Din evidentele D.S.P. Buzau reiese ca in mediul rural 151 de scoli si gradinite sunt racordate la reteaua comunala de apa si 51 au sursa proprie de apa. Directia de Sanatate Publica Buzau a notificat si anul acesta atat primariile cat si unitatile de copii asupra riscului sanitar. Desi (…) primariile raspund  de   potabilitatea apei destinate consumului in colectivitatile de copii, prin asigurarea unor surse de apa autorizate sanitar  monitorizate permanent, exista inca unitati de copii cu sursa de apa  fara sistem de dezinfectie: scolile H Radulescu, Cuculeasa, Lanurile din comuna  Ziduri, gradinita Maxenu comuna Tintesti, scoala Caltuna comuna Smeeni au foraje fara dezinfectie. Scolile si gradinitele din Scutelnici au surse de apa proprii nefunctionale, asigurand apa de baut din dozatoare.”

Pe de altă parte, în multe sate școlile au fost reabilitate, dar nu au fost racordate la rețeaua de apă.

“Scoala Corbu, comuna Catina si scoala Odaile, desi au fost reabilitate, nu au fost racordate la un sistem de aprovizionare cu apa potabila, ele fiind neautorizate sanitar. Desi D.S.P. Buzau notifica fiecare proiect propus de catre primarii pentru reabilitare sau constructie, cu obligativitatea asigurarii unei surse  de apa potabila,  se construiesc unitati noi sau se reabiliteaza unitati vechi,  fara sa se asigure surse de apa potabila pentru acestea ( scoala Corbu Catina).”

Iar de aici apare o altă problemă. În lipsa apei și canalizării, grupurile sanitare sunt amenajate tot în curtea școlilor, multe nerespectând minimele condiții de siguranță pentru copii.

“Unitatile de copii fara apa curenta nu au nici grupuri sanitare corespunzatoare, cele existente fiind in afara colectivitatii, cu numar insuficient de cabine, deteriorate, neigienizate, fara cale de acces. Din evidentele D.S.P. Buzau in urmatoarele comune exista unitati de copii cu grupuri sanitare exterioare, fara apa : Calvini, C.A Rosetti, Buda, Cozieni, Grebanu, Margaritesti, Sageata, Balaceanu.”

Pe lângă problemele punctuale din fiecare școală neautorizată sanitar, sunt și multe unități în cazul cărora autoritățile locale nici nu s-au obosit să ceară aviz pentru a intra în legalitate, deși școlile au trecut printr-un proces de reabilitare.

In afara unitatilor neautorizate din cauza existentei unor deficiente ale conditiei de mediu, exista si unitati neautorizate din cauza nesolicitarii autorizatiei sanitare de functionare dupa reabilitarea cladirilor sau construirea de grupuri sanitare interioare. In acest sens, din cele 14 primarii notificate de  DSP Buzau  doar primariile din Ulmeni, Zarnesti, Scortoasa, Sarulesti, Sageata,Posta Calnau si Lopatari au  depus documentatia pentru autorizarea sanitara a colectivitatilor de copii notificate. Desi au fost notificate de DSP Buzau urmatoarele primarii au unitati de copii neautorizate sanitar dupa reabilitare : UAT Bradeanu- gradinita Mitropolia, UAT Catina  -scoala Corbu, gradinita Catina, UAT Chiojdu-scoala Catiasu, UAT Cislau – gradinita Cislau 2, UAT Cochirleanca – scoala Boboc, UAT Ghergheasa- gradinita Ghergheasa, UAT Luciu-gradinita Luciu, UAT Margaritesti- scoala Margaritesti,  UAT Viperesti – scolile Palici si Rusavat, UAT Odaile – scoala Odaile, UAT Sarulesti-scoala Valea Larga, UAT Ziduri-scolile H Radulescu, Lanurile, Cuculeasa.”

Pe lângă lipsa apei și a canalizării, lista problemelor din școlile buzoiene este mult mai lungă. Cu doar câteva zile înainte ca elevii să revină în bănci, sunt încă școli care nu respectă frecventa operațiunilor  de dezinfecție, nu depozitează corespunzător ustensilele de curățenie, sălile de clasă prezintă infiltratii în tavan –cum ar fi Grădinița cu program normal Joseni. Alte unități, precum Liceul Tehnologic “Sf. Mucenic Sava” Berca,  Școala Generala cu clasele I-VIII Amara, Gradinita cu program normal nr. 1 Amara, Gradinita cu program normal nr. 2 Amara, Gradinita cu program normal Balta Alba, Scoala gimnaziala Aliceni, au mobilier învechit si uzat.  Alte clădiri sunt șubrede și au nevoie de reparații urgente, în altele ușile sobelor de încălzit nu sunt asigurate, un adevărat pericol pentru elevi și preșcolari.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian