Actualitate

ANALIZĂ! Cum stă municipiul Buzău, dar și județul nostru la capitolul “Performanțe economice”

foto: https://www.zf.ro

Tema atragerii fondurilor europene a fost una dintre cele mai dezbătute în toate campaniile electorale. În funcție de sumele pe care unitățile administrativ-teritoriale le-au absorbit în ultimii ani, s-au stabilit de către analiștii economici sau de jurnaliștii specializați în economie, performanțele administratorilor județelor ori localităților.

Desigur că atragerea de fonduri U.E. este doar un indicator, dar suma ar trebui să caracterizeze un primar sau un președinte de Consiliu Județean, însă tema este sensibilă și de interes.

Analistul economic, Petrișor Peiu, fost consilier al premierilor Radu Vasile și Adrian Năstase, vicepreședinte al Agenției pentru Investiții Străine, a studiat nivelul de absorbție al fondurilor europene de către UAT-urile din țară, bazându-se pe cifrele oficiale raportate de administrațiile locale și județene, și a tras câteva concluzii interesante.

De pildă, municipiul Buzău a  atras 87,846 mil euro în anul 2018 aflându-se pe locul 7 la nivel de țară, iar nota globală a performanțelor administrației județene aduce județul nostru pe locul 30  în ierarhia națională.  Așadar, la nivel de municipiu, performanța administrativă este, conform  lui Petrișor Peiu, mai mult decât mulțumitoare, însă județul este spre coada listei naționale în privința reușitelor economice.

Mai multe amănunte despre Buzău citiți în materialul lui Petrișor Peiu de aici.