Anchetă internă la Spitalul Județean demarată în urma unei petiții depusă de o tânără de 32 de ani care ar fi fost plimbată între UPU și Maternitate fără a i se stabili un diagnostic exact, fiind trimisă acasă, spune ea, cu dureri insuportabile. Tânăra, care avea o sarcină extrauterină, pe care medicii de la Buzău nu au observat-o în urma investigațiilor, a ajuns în cele din urmă la o clinică din București unde a fost tratată și operată.
Tânăra din Buzău în vârstă de 32 de ani a început să se simtă rău pe 14 iunie. Avea dureri severe de burtă, motiv pentru care a sunat la 112. A fost dusă cu salvarea la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, unde ar fi fost consultată de medicul de gardă care i-ar fi făcut și un test de sarcină, test ieșit pozitiv. De aici, femeia a fost transportată la Maternitate unde susține că ar fi fost consultată de un medic de gardă care nu ar fi reușit să stabilească diagnosticul, dacă are sau nu o sarcină extrauterină, așa cum exista suspiciunea:
” A venit o doamnă doctor somnoroasă și foarte supărată. Prima reacție pe care a avut-o, m-a întrebat ce am, i-am spus că am o sarcină încă neconfirmată, am repetat povestea (…) moment în care a început să țipe la mine, că de ce m-am dus la urgențe. I-am explicat și dânsei că am sunat la 112.(..) Ecografia s-a făcut cu o mănușă de latex, luată de pe masa ecografului, nesigilată, nenimic. (…) Nu a văzut absolut nimic, mi-a spus că e prea mică sarcina ca să se vadă și că nu are ce să-mi facă.”, a declarat tânăra la Digi 24.
Pentru că medicul nu a putut vedea sarcina la ecograf, i-ar fi propus, spune tânăra, un test original.
” Să stau în fund pe scaun și să țopăi de câteva ori. Dacă mă doare, înseamnă că e extrauterină.”. ,
În cele din urmă, de la maternitate, tânăra spune că ar fi fost trimisă acasă cu un taxi, deși acuza încă dureri abdominale puternice. Varianta spitalului ar fi însă alta: medicul de la maternitate i-ar fi spus tinerei să revină la UPU pentru a i se întocmi documentele de externare, dat fiind că la Urgențe a ajuns prima dată. Însă, buzoianca ar fi refuzat spunând că pleacă acasă, pentru că a doua zi oricum trebuia să ajungă la medic la București.
Indiferent cum ar fi stat lucrurile, tânăra de 32 de ani, care în fapt avea o sarcină extrauterină, a fost plimbată între UPU și Maternitate, fără a i se stabili diagnosticul, situația ei fiind rezolvată doar după ce a ajuns la București, la o clinică privată unde a fost operată.
”Dacă o sarcină extrauterină ajunge să se rupă, se declanșează o sângerare intra-abdominală, care declanșează un șoc hemoragic. Deci, aceasta e complicația majoră. În acel moment, se simte o durere extrem de puternică, poate să și leșine. Bineînțeles trebuie operată de urgență”, a declarat dr. Radu Vlădareanu, pentru digi24.ro
La 6 zile de la acest episod trăit în Spitalul Județean, femeia de 32 de ani a depus o petiție la conducerea unității medicale, cerând demararea unei anchete după ce a fost plimbată între spitale, fără ca medicii să-i poată pune un diagnostic exact și să primească îngrijirile medicale de care avea nevoie.
În urma acestei petiții, conducerea Spitalului Județean anunță că a demarat o anchetă internă:
” Referitor la acest caz, conducerea Spitalului Județean de Urgență Buzău a demarat o anchetă internă. La acest moment, se fac verificări pentru a se stabili dacă au fost respectate procedurile medicale și modul în care s-a desfășurat actul medical”, a declarat pentru șansanews.ro purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.
Mai multe detalii despre acest caz puteți citi și AICI
Din moment ce competențele profesionale îi recomandă a fi mai degrabă veterinari (să mă ierte animalele !) , acești medici specialiști ar face bine măcar să nu mai țipe la pacienți , care și așa sunt descurajați psihologic când se știu că ajung pe mâna lor … Dar pentru asta îți trebuie dedicație în meserie …