Actualitate

Din nou COD ROȘU de ploi torențiale. Vizate sunt localitățile din zona de munte

Zona de munte a Buzăului, din nou sub cod roșu de ploi torențiale. Miercuri după amiază, meteorologii au emis o nouă avertizare, arătând că sunt așteptate căderi importante de apă în această zonă. Avertizarea este pentru intervalul orar 17:10-18:10.

Vizate sunt localitățile Lopătari, Gura Teghii, Mânzălești, Bisoca.

sursa Facebook

“Se vor semnala : averse torențiale ce vor acumula 30…40 l/mp – în zona avertizată, în ultimele două ore s-au acumulat în general 70…80 l/mp; frecvente descărcări electrice, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului”, anunță ANM.

Autoritățile locale au fost informate despre potopul care se apropie. Și localnicii au primit mesaje RO Alert pe telefoanele mobile.