Actualitate

Angajați, în pericol la locul de muncă: echipamente neconforme, utilaje fără revizii, prize fără împământare

Un șir lung de nereguli care pun în pericol angajații la locul de muncă, sancționate cu peste 280.000 de lei. Așa arată raportul întocmit de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă Buzău, în urma verificărilor desfășurate anul trecut, la peste o mie de agenți economici din județul Buzău. Inspectorii de muncă au avut în vedere modul în care antreprenorii aplică normele de securitate și sănătate în muncă, iar concluziile arată că neregulile sunt grave începând de la purtarea echipamentului de protecție și până la verificarea ISCIR a anumitor utilaje.

Iată lista completă a neregulilor constatate:

  • neutilizarea echipamentului individual de protecție de către lucrători;
  • organizarea necorespunzătoare a activității de prevenire şi protecție;
  • utilizarea unor echipamente de munca neconforme;
  • fișe individuale de instruire în domeniul securităţii și sănătății în muncă nesemnate de persoanele care au efectuat și verificat instruirea;
  • neefectuarea examenului medical periodic la termenul scadent;
  • motostivuitor neverificat ISCIR;
  • instruire în domeniul securității și sănătății în muncă neefectuată la termen;
  • lipsa buletinului de verificare a rezistenței la dispersie a prizei de pământ;
  • centrale termice fără verificări periodice de către persoane competente (ISCIR/RSTVI)
  • talonul fochistului fără viza anuală;
  • punerea la dispoziție pe piață de echipamente individuale de protecție fără ca acestea să respecte legislația UE aplicabilă

În consecință, o treime din societățile verificate încalcă legislația, iar sancțiunile aplicate au fost în număr de 381 , dintre care 57 au fost amenzi în cuantum de 281.500 de lei.

”S-au dispus și 381 măsuri cu termene precise de realizare pentru remedierea neconformităților constatate de inspectorii de muncă”, spun inspectorii ITM.

 

Anuntul Buzoian
Anuntul Buzoian