După proteste spontane fără niciun rezultat, angajații Casei Județene de Pensii Buzău intră în grevă generală. Începând de luni, funcționarii vor întrerupe activitatea pe termen nelimitat, ceea ce înseamnă că pe durata protestului , programul cu publicul va fi suspendat.
”Potrivit notificării nr.544/18.11.2023 a Federaţiei Sindicatelor din Ministerul Muncii federaţie reprezentativă la nivelul Ministerului Muncii și Solidarităţii Sociale, începând cu data de 27 Noiembrie 2023, funcţionarii publici ai Casei Judetene de Pensii Buzău se află în GREVA GENERALĂ”, informează Casa Județeană de Pensii, printr-un comunicat de presă.
Practic, toți angajații vor veni la serviciu însă nu vor desfășura niciun fel de activitate.
”Asigurăm principali beneficiari ai sistemului public de pensii de întreaga noastră disponibilitate îin deservirea serviciilor publice, ulterior încetării acestei formei legale de protest”, au transmis angajații Casei Județene de Pensii.
Pe de altă parte, activitatea Cabinetelor de Expertiză Medicală nu este afectată de grevă, desfăşurându-se în mod normal.
Iată aici care sunt nemulțumirile angajaților Caselor de pensii.
Adaugă comentarii